Cu cîteva minute înainte de ora 10.00, în parcarea stadionului din Moinești se află doar Dacia antrenorului Dan Moței. Imediat își face apariția portarul Florin Anton. în următoarea jumătate de oră sosesc toți cei 22 de jucători pe care antrenorii Dan Moței și Giani Florian îi au la dispoziție. Inclusiv Florin Ursu și Lucian Muntianu, care, accidentați, vor fi scutiți de antrenament. Aceștia sînt „morții”. Primul a simțit, la finalul pregătirii de marți, dureri atroce la spate, în timp ce Muntianu s-a „rupt” în timpul vacanței. „Așa ceva e inadmisibil. La orice echipă mare, asta înseamnă, automat, o amendă usturătoare. în timpul vacanței a jucat, probabil, fotbal în sală cine știe pe unde și cu cine, a băgat piciorul mai tare și acum are probleme la ligamente”, spune, cu năduf, principalul Dan Moței.
Intrați în a doua săptămînă de pregătire, jucătorii moineșteni știu programul aproape pe dinafară. Se echipează în liniște și i-au drumul terenului doi, acolo unde sînt luați în primire de secundul Giani Florian. Pe culoarul de ieșire din vestiar, un cîntar stă la îndemîna tuturor. Din cînd în cînd, cîte un jucător se urcă pe el mai mult din curiozitate. „Nu sînt probleme de greutate, nici unul din băieți neîntrecînd măsura la mîncare în timpul Sărbătorilor. De altfel, din cîte știu, nici nu prea sînt gurmanzi în echipă”, a explicat antrenorul Dan Moței
Miuța, suprema fericire
Cele cîteva exerciții de încălzire comandate de secundul Giani Florian par prea lungi atunci cînd, din zăpadă, îți zîmbește o minge portocalie nu mai bună de tăvălit prin nămeți. Anton și compania intră în posesia ei, dar nu pentru fotbal, ci pentru handbal, scopul final fiind trimiterea mingii în plasă cu mîna sau cu capul. „Noroc că a venit presa, pentru că altfel băgam numai ture de teren”, zice, bucuros, Dragomirescu. Principalul Moței nu bagă în seamă reproșul. „E gură mare, dar se antrenează pe măsură”, spune acesta despre golgheterul echipei. Spre părerea de rău a fotbaliștilor, joacă durează doar vreun sfert de oră, după care fluierul lui Moței îi trimite pe fotbaliști la alergare. Ture de teren timp de 20 de minute. Fotbaliști români, unii jucători își amintesc subit de diverse dureri, dar toată lumea aleargă. Doar Cezar Ionuț, un jucător venit de la surata Petrolul Ploiești, acuză o ușoară hemoragie nazală, dar problema se rezolvă din mers. Urmează o repriză de exerciții de mobilitate, dar asta doar ca introducere pentru o nouă porție de alergări. Cum în program figurează și o miuță între „bătrîni” și „tineri”, aceasta aproape că nu mai contează. Nici porția de dinainte, nici cea de după. (Eduard CUCU)
pe raster
11 meciuri amicale
Reuniți pe 9 ianuarie, moineștenii vor susține în această iarnă nu mai puțin de 11 meciuri de verificare. Gheața va fi spartă sîmbătă, 21 ianuarie, de la ora 11.00, cînd la Moinești vor veni cei de la Willy, pentru ca ultima partidă de verificare, CFR Pașcani – Petrolul Moinești, să se consume pe 25 februarie. în perioada 1-10 februarie, Petrolul Moinești va efectua un cantonament montan la Slănic Moldova, în timp ce celelalte meciuri amicale se vor desfășura după următorul program: 25 ianuarie: Petrolul – CFR Pașcani, 28 ianuarie: Ceahlăul Piatra Neamț – Petrolul, 1 februarie: Petrolul – Ceahlăul, 4 februarie: Petrolul – FCM Bacău, 8 februarie: FCM – Petrolul, 11 februarie: Petrolul – Willy Bacău, 15 februarie: Petrolul – Laminorul Roman, 18 februarie: Laminorul – Petrolul, 22 februarie: Petrolul – Pambac Bacău, 25 februarie: CFR Pașcani – Petrolul. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.