Patronii nu dau ceai cald salariaților care lucrează în ger

Redacția Ziarul de Bacău

Inspectorii de muncă au verificat 11 societăți din județul nostru pentru a vedea modul în care patronii asigură condiții de muncă salariaților pe vreme cu temperaturi foarte scăzute. Controalele avizat două unități din Moinești, două din Onești și șapte din Bacău. „Verificările au urmărit activitatea firmelor din domeniul confecțiilor, prelucrarea lemnului și comerț, mai ales la chioșcuri. În urma controlului nu s-a aplicat nici o amendă, pentru că patronii asigurau o sursă de căldură”, ne-a declarat Ion Barbu, inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău. Nici un patron din județ nu a oferit, însă, ceai cald salariaților. În perioadele cu temperaturi scăzute, angajatorii vor trebui să distribuie salariaților pînă la un litru de ceai fierbinte, să acorde pauze și încăperi călduroase pentru încălzire, precum și echipament individual de protecție. Inspectorii de la ITM Bacău susțin că în aceste zile nu s-au îndeplinit temperaturile specificate în lege, de – 20 de grade Celsius, și de aceea controalele au avut mai mult un caracter preventiv decît de sancționare cu amenzi cuprinse între 15 și 25 de milioane de lei pentru cei care încalcă prevederile legale. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.