încă o superligă la minifotbal
Pe 10 martie a avut loc prima etapă din primul campionat de fotbal pe teren artificial pentru amatori din municipiul Bacău. Primele 20 de echipe au fost înscrise în superliga I, meciurile disputîndu-se tur-retur, primăvară-toamnă. Datorită numărului mare de cereri pentru această competiție s-a decis demararea procedurilor pentru înscrierea și altor echipe în această competiție. Astfel, termenul limită pentru perioada de înscrieri în superliga a II-a este 14 aprilie 2007, ora 20.00. Partidele se vor disputa pe terenul artificial avizat FIFA și UEFA din cadrul bazei sportive Lider Sport, acestea putînd fi programate inclusiv în nocturnă pe timpul verii, datorită instalației performante de iluminare aflată în dotare. La această competiție pot participa persoane care au împlinit deja vîrsta de 16 ani, neexistînd o vîrstă maximă de participare. Sistemul de desfășurare este la fel ca și cel din superliga I, primăvară – toamnă, tur-retur. La sfîrșitul campionatului se va stabili prin sistemul de retrogradare/promovare cele două sau chiar trei ligi valorice constituite din maximum 16 echipe fiecare. Taxa de înscriere pentru superliga a II-a este de 150 RON de echipă. Se vor acorda premii substanțiale în bani și articole sportive din partea organizatorilor și a sponsorilor acestei competiții. Echipele clasate pe primele poziții în liga secundă au posibilitatea de a promova în superliga I. În acelasi timp se vor premia: echipa fair-play, golgheterul superligii, cel mai bun portar, cel mai frumos gol etc. Echipele din cele două superligi vor avea posibilitatea să se întîlnească în Cupa Lider Sport care va trimite echipa cîștigătoare în vară, în Antalya (Turcia). (Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.