Numărul tot mai mare al pensionarilor de invaliditate din județul nostru continuă să dea de furcă autorităților din domeniul pensiilor. „Din totalul de aproximativ 137.000 de beneficiari, peste 22.200 au în acest moment pensii de invaliditate. în ultimul an au fost înregistrate 2.365 de cazuri noi, majoritatea cu gradul cel mai ușor de încadrare, iar 12 persoane au fost respinse la revizuirea dosarului. La acestea se mai adaugă 105 cazuri care nu au primit aviz favorabil încadrării în grad”, a declarat directorul Casei Județene de Pensii (CJP), Liviu Crețu. întrebat despre responsabilii pentru posibila strecurare, printre cei într-adevăr bolnavi, a unor persoane sănătoase aflate în căutarea unei surse sigure de venit, problemă cu care se confruntă, de la o vreme, autoritățile din toată țara, oficialul a ținut să precizeze că medicii, și nu cei de la Pensii, fac încadrarea efectivă într-un grad de invaliditate și deschid astfel drumul către pensie. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.