Pensionarii cu venituri sub șase milioane de lei și care primesc medicamente compensate cu 90 de procente sînt nemulțumiți că trebuie să dea declarații pe propria răspundere la medicii de familie. „Sînt om bătrîn, de 70 de ani, și ca să îmi iau o amărîtă de rețetă mai trebuie să dau și cu subsemnatul că trăiesc din amărîta aia de pensie. Unde s-a mai pomenit așa ceva? Medicul în loc să mă consulte, trebuie mai întîi să stea să aștepte să scriu eu declarația să îmi poata da rețeta”, ne-a spus Ion Coman.
Odată cu intrarea în vigoare a noului sistem de acordare a medicamentelor în regim compensat cu 90%, medicii de familie sau cei specialiști au ajuns să o facă pe detectivii, spre nemulțumirea bătrînilor. Fără acea declarație însă, bătrînii nu primesc rețete. Chiar dacă medicii le explică oamenilor că așa este sistemul, mulți pensionari s-au supărat, mai ales că, pe lîngă delcarația că trăiesc doar din pensie, ei trebuie să mai atașeze la dosar și ultimul cupon de pensie. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns