Pensionarii oneșteni s-au adunat joi, 19 iulie, într-o întîlnire publică girată de sindicatul lor. Ei au avut prilejul să își spună necazurile directorului Casei Județene de Pensii, Liviu Crețu, cît și senatorului Aron Ioan Popa, inițiatorul întîlnirii. Prezentarea Legii pensiilor, promulgată recent de președinte, a scos la iveală neîncrederea oamenilor că pensia minimă va ajunge la 578 lei, după 1 ianuarie 2008. „Nu mai au încredere, pentru că nu mai există interes pentru viitor, iar demnitatea pensionarilor adeseori este călcată în picioare, cînd cerem anumite drepturi”, a spus Nicolae Dragomir, pensionar. Directorul Liviu Crețu a menționat că „prin reașezarea legii pe principiul contributivității la sistemul public de pensii vor fi avantajate printr-o creștere substanțială pensiile cuprinse între 500 și 700 lei”.
Pensionarii au reclamat și problemele cu care se confruntă, de la reducerea taxelor și impozitelor locale, pentru că au pensii mici, lipsa spațiilor verzi, a unui cîntar electronic de control la piața Oneștiului, pînă la lipsa locurilor de veci. (Ion MORARU)tăți
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.