Ștefan RADU
Pentru mine, dl ministru Vosganian este o continuă surpriză. După ce la o recentă conferință de presă pe tema reducerii posturilor din sectorul bugetar ne-a ținut un curs depre metaforele din „Suflete moarte” de Nicolai Vasilievici Gogol, nu mai există multe lucruri care să mă mire la acest politician. Ajuns – nici el nu știe cum! – șef peste două ministere („ofertă specială: doi în unul!”), ieșeanul ce s-a simțit discriminat de către Traian Băsescu insistă să ne convingă de bunele lui intenții. Nici nu ne îndoim! Numai că intențiile lui – oricît de bune ar fi – sînt declarate falimentare și ilegale de către Comisia Europeană. Despre chichițele taxei de primă înmatriculare a autoturismelor s-a scris încă înainte de a fi elaborată hotărîrea de Guvern. Dl ministru n-a vrut să asculte vreun argument și nici nu a studiat cazuistica europeană. Astfel s-a ajuns în situația ca România să fie chemată la raport pentru a i se spune clar că trebuie să lase deoparte încăpățînarea. După aproape o săptămînă de discuții la Bruxelles, dl Vosganian a revenit în patrie și o ține pe-a lui: taxa se modifică, dar nu se schimbă! Știm că, în general, greșeala este omenească; doar perseverența este diabolică. Ceea ce face dl ministru depășește logica. El nu neagă faptul că ar avea dreptate forurile Uniunii; spune doar că odata încasați, banii nu mai pot fi returnați pentru că nu există lege pentru această operațiune. Păi, cînd a fost vorba de a băga mîna în buzunartele românilor era lege? NU! De aceea a fost dataă imediat o hotărîre de Guvern. Acum, tot printr-o hotărîre de Guvern se pot returna sumele în discuție. Mă așteptam la un literat precum dl Vosganian la mai multă imaginație în a inventa motive…
Dl. ministru nu-i doar perseverent; este și patetic. L-am văzut ieri, într-o nouă conferință de presă, jucînd, la un moment dat, rolul elevului nepregătit. Orice l-ar fi întrebat ziariștii, el repeta că „taxa s-a dovedit benefică în 2007” și că „este o datorie față de societate și față de mediu ca populația să susțină această măsură guvernamentală”… Ei, nu zău?!! Pentru cine a fost bună taxa în 2007? Deocamdată, Executivul nu a prezentat în fața poporului vreun raport cu decontarea sumelor strînse de la cetățeni. N-am auzit că s-ar fi finanțat vreun amplu program de ecologizare, că s-ar fi subvenționat achiziționarea de autoturisme ecologice, că s-ar fi stimulat – prin alocații directe sau alte forme de recompensare materială – economisirea de energie, folosirea „energiilor curate” sau alte asemenea strategii naționale (care oricum nu există și nici nu par a interesa vreun oficial). Banii din taxa de primă înmatriculare au completat găurile bugetare, au acoperit creșterile de cheltuieli inutile la așa-zise reparații rutiere și au umplut conturile clienților politici (pregătiți să sponsorizeze campaniile electorale din 2008). Oricîte apeluri plîngăcioase ar face dl ministru pentru a obține susținerea populară pentru aplicarea unui bir, nu are șanse de reușită. Cel mult ne va aduce într-o situație conflictuală cu oficialii de la Comisia Europeană. Iar dacă așteaptă sentința Curții Europene de Justiție, atunci sumele ce vor trebui returnate vor fi cu mult mai mari. Dar, pasămite, nu-l interesează ce va fi în 2009. Alegerile vor fi trecut demult, iar în scaunul ministerial se va afla vreun adversar de-al său. Acela va trebui să descurce ițele încîlcite acum de dl. Vosganian…e discuții la Bruxelles, dl. Vosganian a revenit în patrie și o ține pe-a lui: taxa se modifică, dar nu se sch
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.