Liderii Partidului Social Democrat (PSD) sînt așteptați săptămîna viitoare în municipiul Bacău. Pe 16 februarie, lideri din Moldova și din București vor veni în Bacău ca să pună la punct strategia pentru alegerile pentru Parlamentul Europei. „în Bacău va avea loc un training cu toți șefii de campanie din județele Moldovei, unde, mai mult ca sigur, va fi prezent și președintele partidului, Mircea Geoană. Scopul acestei întîlniri este pregătirea șefilor de campanie pentru apropiatele alegeri europarlamentare”, a declarat Dragoș Benea, vicepreședinte la Județeana PSD Bacău. Cu prilejul acestei întîlniri se va discuta și despre candidatul pentru Regiunea Nord – Est, cursă pentru care organizația PSD Bacău l-a scos în față pe senatorul Radu Cătălin Mardare. Acesta îi va avea drept principali competitori pe Constantin Simirad, fostul primar al Iașiului, și pe senatorul PSD de Vaslui Gabriela Crețu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.