Titlurile cotate la Bursa de valori și-au reluat creșterea
După două ședințe de stagnare, piața bursieră a parcurs ieri, 13 decembrie, o ședință bună, de creștere, iar titlurile din segmentul SIF dau semne de revenire pe tendință ascendentă și au închis închis ședința pe o creștere medie de 1,2%. Indicele BET-C a cîștigat 0,22% peste valoarea de închidere de marți, în timp ce BET a înregistrat o creștere ușoară de numai 0,14%. Valoarea tranzacțiilor s-a ridicat la suma de 44,13 milioane RON, din care o pondere semnificativă a fost deținută de segmentul SIF, ca de obicei.
Segmentul petrolier a fost marcat de evoluția descendentă a titlurilor Petrom (SNP) (minus 1,72%), mai ales pe final de ședință. Cursul s-a menținut în jurul prețului de referință pînă spre final, numai că în ultimul sfert de oră, pe fondul creșterii volumul de tranzacționare, SNP a coborît, treptat, pînă la un minim de 0,5650 RON/acțiune. Rompetrol Rafinare Constanța (RRC) a deschis ședința în creștere, însă nu a reușit să mențină acest avans pînă la final, coborînd treptat pînă la minima zilei de 0,0906 RON/acțiune (plus 0,11%). Au fost tranzacționate peste 32,1 milioane de acțiuni în valoare de 2,94 milioane RON, lichiditatea fiind și ieri destul de bună.
în segmentul bancar, Banca Transilvania (TLV) nu a reușit să se mențină peste palierul de un RON/acțiune, închizînd ședința mai jos cu un pas de cotare la 0,9950 RON/acțiune (minus 0,50%). Valoarea schimburilor care s-a ridicat la suma de 3,9 milioane RON, a plasat TLV în primele cinci cele mai tranzacționate societăți de ieri. BRD-GSG (BRD), însă, a reușit să se consolideze peste nivelul prețului de referință, închizînd în ușoară creștere, la 18,2000 RON/acțiune (plus 0,55%).
La categoria întîi, cea mai bună evoluție ascendentă a cursului au înregistrat titlurile Transelectrica (TEL), care au închis la pragul de 33 RON/acțiune (plus 3,45%). Tendința ascendentă s-a menținut pe tot parcursul ședinței, pe un volum total de tranzacționare de aproximativ 29.000 de acțiuni. Rămîne de văzut dacă TEL va reuși să treacă hotărît de acest nivel de rezistență, pe care nu a reușit să-l mai depășească din luna noiembrie.
Titlurile din segmentul SIF au înregistrat creșteri generalizate, cele mai importante fiind în cazul SIF Moldova (SIF2), care a urcat cu 1,74%, la 2,9300 RON/acțiune. SIF Banat-Crișana (SIF1) a cumulat a doua ședință, consecutiv, cel mai mare rulaj la nivelul pieței, ieri în sumă de 9,5 milioane RON, fiind tranzacționate peste 3 milioane de acțiuni. Aici s-a putut observa un grup de vînzători mai mari intrați în piață încă de ieri, care au oprit creșterea cursului și pe seama cărora poate fi pusă lichiditatea bună din ultima perioadă.
în piața Rasdaq, s-au realizat o serie de tranzacții semnificative, dintre care cea mai mare valoare a înregistrat-o transferul cu titlurile AVRE (Avicola Crevedia), de 2,64 milioane RON. Tranzația cu pachetul de 9 milioane de acțiuni este la fel cu participația în cadrul companiei deținută de Teo Miaco SA (41,9%), iar acționar majoritar este Agricola Holding SRL, cu 51,1%. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.