Investitorii duc piața bursieră din nou sub val
Piața Bursei de Valori a consemat ieri, 7 februarie, încă o ședință de scăderi, însă de mai mică amploare, comparativ cu ce s-a întîmplat în ședința precedentă. Indicele BET-FI a închis sub palierul de 65.000 de puncte, pe o depreciere de numai 0,1%, iar indicele BET-C s-ar putea spune că mai mult a stagnat, scăderea fiind infimă de 0,02%. Și la capitolul lichiditate, ședința a fost modestă, fiind tranzacționate acțiuni în valoare de numai 36,15 milioane RON, sub media ultimelor ședințe.
Perioada de corecții pare să nu se fi încheiat în cazul titlurilor RRC, în condițiile în care ultima tranzacție s-a realizat la minima zilei, de 0,1080 RON/acțiune, ceea ce s-a tradus printr-o depreciere a cursului cu 1,82% față de prețul de referință. Rompetrol Rafinare (RRC) a fost al doilea titlu ca lichiditate, cu un rulaj de 4,4 milioane RON. Petrom (SNP) a închis la jumătatea intervalului pe care a evoluat pe parcursul ședinței, continuînd perioada de consolidare peste pragul de 0,6000 RON/acțiune. Au fost tranzacținate 2,5 milioane de acțiuni în valoare de 1,49 milioane RON, cursul avînd o ușoară apreciere de 0,83%, la prețul de închidere de 0,6050 RON/acțiune.
în segmentul bancar s-au înregistrat scăderi pe linie, ceva mai ușoare la Banca Transilvania (TLV) (minus 0,93%) si BRD (minus 0,47%), însă la Banca Comercială Carpatica (BCC) prețul de închidere a fost cu 1,6% sub prețul de referință, la 0,6150 RON/acțiune.
Evoluție de excepție în cazul titlurilor Transelectrica (TEL), care au mai doborît un nou palier, ajungînd pînă la un maxim de 40,6000 RON/acțiune. Volumul a fost, de asemenea, consistent, fiind tranzacționate peste 90.000 de acțiuni în valoare de 3,62 milioane RON. TEL s-a oprit la 40,3000 RON/acțiune, luînd astfel un avans de 2,03% față de prețul de referință; față de începutul anului, creșterea cursului este de 17,84%.
Tot la categoria întîi, de menționat ar fi și evoluția titlurilor Azomureș Tîrgu Mureș (AZO), mai ales că s-a realizat pe o lichiditate bună. Au fost tranzacționate 550.000 de acțiuni în valoare de 90.000 RON, cursul evoluînd peste pragul de 0,1600 RON/acțiune. A fost atinsă, de mai multe ori, maxima la 0,1660 RON/acțiune, de la care pe finalul ședinței a coborît pînă la 0,1640 RON/acțiune (plus 2,5%). Acțiunile Azomureș, tranzacționat cu un discount semnificativ față de activul net, au cunoscut în luna februarie un reviriment considerabil, după ce căzuseră sub palierul de 0,1500 RON la finalul lunii trecute.
în segmentul SIF a fost o evoluție mixtă a titlurilor, la extreme situandu-se SIF3, care a urcat cu 1,27%, la 3,1800 RON/acțiune, de partea cealaltă situîndu-se SIF Muntenia (SIF4) cu o scădere de 1,55%, la 1,9000 RON/acțiune. Cu SIF Transilvania (SIF3) s-au realizat schimburi în valoare de 4,33 milioane RON, pe un volum de tranzacționare de 1,36 de milioane de acțiuni. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.