Aerostar Bacău – cea mai importantă apreciere a cursului la Bursă
La valoarea de închidere de ieri, 21 februarie, la Bursa de Valori, indicele general al pieței, BET-C, a stabilit din un nou maxim istoric, cu o creștere de 0,38%, pe o tendință generalizată de aprecieri ale cotațiilor. Segmentul SIF a fost revigorat de vestea pozitivă a anunțului de convocare AGA la SIF Transilvania, în care se propune majorarea capitalului social prin acordarea de acțiuni gratuite (una la una). Astfel, indicele BET-FI a urcat cu 1,66%, la finele ședinței, după ce pe parcursul acesteia a atins un maxim la 63.787 puncte. Lichiditatea a fost impulsionată de intensificarea tranzacțiilor pe titlurile SIF, realizîndu-se un rulaj total de 61,72 milioane RON.
Titlurile Transelectrica (TEL) au urmat în topul lichidității pe cele din segmentul SIF, cu un rulaj de 4,35 milioane RON, fiind tranzacționate peste 91.000 de acțiuni. După cîteva zile de creșteri consistente, demarate în urma anunțării unor rezultate financiare bune, cursul a fost marcat de corecție, scăzînd cu 3,06%, la un preț de închidere de 47,5000 RON/acțiune. TEL a deschis ședința pe o pantă descendentă, pînă la un minim de 46,5000 RON/acțiune, după care a revenit în palierul 47,5 – 48 RON.
în segmentul bancar, tendința a fost una pozitivă, atît BRD-GSG (BRD), cît și Banca Transilvania (TLV) închizînd ședința în creștere. BRD a urcat cu 1,35%, la 22,5000 RON/acțiune, cu un pas de cotare sub maxima zilei, iar TLV s-a apreciat cu 0,92%, la 1,1000 RON/acțiune. Nu același lucru s-a întîmplat în cazul titlurilor Carpatica (BCC), care au continuat pe tendința descendentă începută acum o săptămînă, de la 0,6400 RON/acțiune. BCC a închis la 0,6050 RON/acțiune (minus 1,63%), pe un volum de tranzacționare de 628.000 de acțiuni.
în segmentul petrolier, Rompetrol Rafinare (RRC) a găsit suport în jurul pragului de 0,1000 RON/acțiune, la finele ședinței luînd un avans de 1%, la 0,1010 RON/acțiune. în ultima parte a ședinței, la această cotație s-a realizat și o tranzacție Deal cu un pachet de 7 milioane de acțiun. Petrom (SNP) continuă evoluția pe palierul de 0,5950 – 0,6050 RON/acțiune, la finele ședinței prețul de închidere înregistrînd o apreciere de 1,68%. Conducerea companiei a adus lămuriri în privința desprinderii activității de petrochimie, externalizarea acesteia urmînd a se hotărî pînă iî luna aprilie anul acesta.
La categoria a doua, de remarcat ar fi evoluția bună a titlurilor Aerostar Bacău (ARS), care au înregistrat cea mai importantă apreciere a cursului la nivelul pieței, cu un plus de 6,84%, la 12,5000 RON/acțiune. Compania urmează să publice rezultatele preliminate pe anul 2006, pe 23 februarie.
Segmentul SIF a avut o evoluție ascendentă, înregistrîndu-se creșteri generalizate la nivelul cotațiilor. Cel mai mare rulaj l-a cumulat SIF3, la 13,9 milioane RON, fiind urmat de SIF Moldova (SIF2) cu 12,22 milioane RON. SIF Oltenia (SIF3) a dat tonul în piață încă de la deschidere instalîndu-se în fruntea topului lichidității, iar cursul a urcat pînă la un maxim de 3,2500 RON/acțiune. Prețul de închidere a fost cu 3,55% peste cel de referință la 3,2100 RON/acțiune, cursul stabilizîndu-se în jurul acestei valori pe final de ședință. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.