Piața de capital

Administrator

Bursa, sub presiuni internaționale și interne

Ultima săptămînă încheiată la Bursa de Valori a afectat piața de capital la nivelul cotațiilor. „Debutul acestei săptamîni – spune analistul Onlinebroker, Radu Florian Căiea – a fost unul negativ, însă în urma celei de-a doua sesiuni, cînd s-au atins maxime istorice pe indicii BET, BET-C și ROTX, cred că nu și-a imaginat nimeni că vor urma scăderi de o atît de mare amploare. Se vehiculează că motivul principal al scăderilor ar fi corecțiile dure ale pieței de capital chineze, care au ajuns să afecteze bursa la nivel mondial prin descreșteri adînci. Putem lua aceste informații de bune sau le putem considera ca pe unelte de manipulare în masă, dar realitatea și experiența de la bursă ne-a învățat că trebuie să ne adaptăm pieței și tendinței, pentru a lua decizii corecte. Sîntem, deci, martorii unei căderi de amploare a bursei noastre și cel mai tare ne afectează că lichiditatea a fost sporită”.

Nivelul sporit al tranzacțiilor a fost alarmant – a mai opinat radu Florian Căiea -, descărcarea vînzătorilor fiind violentă tocmai datorită vînzărilor necondiționate. Rulajul total al pieței de capital a atins 314,2 milioane de lei numai pe sectorul „REGS” (regular), dar s-au înregistrat tranzacții importante și în sectorul deal-urilor, atît pe regular cît și pe „RGBS”. Lichiditatea a crescut foarte mult pe domeniul petrolului și, mai ales, cel al băncilor, creșterea totală fiind de 33,3% față de rulajul săptămînii trecute. Foarte volatili în aceasta săptămînă, indicii bursieri au trecut de la maximele istorice atinse în ședința de marți, la corecții importante. Și mai important este că aceste scăderi le-a schimbat trendul, vizibil ascendent pînă acum. Indicele BET s-a ales cu o corecție de 4,81%, noua sa valoare situîndu-se la 8.514,9 lei. Indicele BET-C a consemnat o depreciere de 3,82%, noua valoare oprindu-se la nivelul de 5.496,9 lei. Indicele BET-FI a înregistrat o scădere aspră, de 9,29%, iar indicele ROTX a suferit o pierdere consistentă, de 4,6%. Piața Deal a fost locul cel mai potrivit pentru schimburile unor mari pachete de acțiuni, ca tranzacțiile cu 18,36% din totalul acțiunilor Flamingo Internațional.

SIF-urile au primit o nouă lovitură

„Cele mai afectate de scăderile pieței de capital au fost, și de data aceasta, SIF-urile, care aproape de începutul acestui an au intrat într-un culoar descendent, greu de parcurs, și caruia momentan nu-i vedem capătul – spune analistul Onlinebroker. Involuția acestui sector este reprezentată de o pierdere de 9,29% a indicelui BET-FI, situație în care acesta coboară cu mai bine de 8% sub nivelul de sfîrșit al lui 2006”. Cea mai mică scădere a fost înregistrată pe SIF Muntenia, care a reușit performanța de a pierde doar 5,67%, echivalentul a 0,1100 lei/acțiune. „Este, într-adevăr, o performanță în comparație cu pierderea a nu mai puțin de 0,4200 de la SIF Banat Crișana, care a făcut greșeala de a propune în AGA/AGEA repartizarea unei părți reduse din foarte bunul profit, sub forma unui dividend de numai 0,0600 lei/acțiune” – a mai precizat nalistul. S-a făcut remarcată și SIF Oltenia, acesta fiind clar cel mai lichid emitent în condițiile în care a fost nevoită să piardă și 10,2% din valoarea de la sfîrșitul săptămînii trecute.

Lichiditate sporită a sectorului bancar

Tranzacțiile cu titluri bancare au avut o bună priză la investitori săptămîna trecută, rulajul totalizat de acestea cunoscînd o îmbunătățire de 104,35%. Astfel, cu o cifră de 60,42 de milioane de lei, sectorul bancar a cuprins 19,22% din totalul tranzacțiilor la BVB. De data aceasta, BRD-GSG (BRD) s-a lăsat influențată de mersul pieței, corecția suferită de cotația aceasteia fiind de 7,46%. Foarte volatilă, BRD a avut o variație de 12,4% între minimul de 21,0000 lei/acțiune și noul maxim istoric de 23,6000 lei/acțiune atins în sesiunea de marți. „Din nefericire – a spus Radu Florian Căiea – amplitudinea variaței negative a fost mai mare și, totodată, a fost și cea care a încheiat săptămîna”. Tranzacțiile cu titlurile BRD au fost în creștere și au atins 21,4 milioane de lei (6,81% din totalul BVB). Banca Transilvania (TLV) a fost liderul tranzacțiilor bancare și personajul principal în creșterea lichidității sectorului bacar, aceasta înregistrînd o creștere a tranzacțiilor de 184,15%. Rulajul atins de aceasta s-a ridicat la 36,67 de milioane de lei, acoperind 11,67% din totalul tranzacțiilor bursiere ale săpăamînii. TLV s-a comportat bine și la capitolul rezistență la corecție, aceasta pierzînd doar 2,7% față de închiderea din vinerea precedentă. „Se simte, deja, o anumită prezență a investitorilor pe acest emitent, fără îndoială aceștia fiind ca „rechinii” în așteptarea propunerii de distribuire a profitului” – spune analistul Onlinebroker.

Si petrolul a fost lovit de scăder

Din nou am întîlnit o bună creștere a lichidității, segmentul petrolier cîștigînd și el 94% față de tranzacțiile efectuate în perioada similară anterioară. Rulajul atins de tranzacțiile din acest sector au totalizat 42,9 milioane de lei, ponderea lor fiind de 13,67% din rulajul regular BVB. Petrom (SNP) se încadrează, cu siguranță, între companiile care nu aveau nevoie de o asemenea cădere a pieței. Efectul inductiv al pieței a punctat, la Petrom, o pierdere de 4,17% față de închiderea săptămînii precedente, efect devastator în situația în care lichiditatea SNP a crescut cu 234,2% în comparație cu perioada precedentă. Petrom este singurul promotor în cazul lichidității sectorului, în care rulajul SNP a atins 30,7 milioane de lei. „Rompetrol Rafinare Constanța (RRC) nu a înregistrat aprecieri la nivelul tranzacțiilor, însă a facut-o lată în ceea ce privește cotația” – a mai precizat Radu Florian Căiea. RRC a pierdut aproximativ 10% săptămîna trecută, în care cotația s-a a avut o volatilitate de 11,3%. RRC a coborît de la un maxim de 0,1080 lei/acțiune, la minimul săptămînal la valoarea de 0,0970 lei/acțiune, prețul de închidere fiind al 0,0971 lei/acțiune. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.