Scăderi repetate la Bursa de Valori
Se pare că ședințele de scădere se țin lanț la Bursa de Valori București. Ieri, 15 august, indicii au închis din nou pe minus, cel mai mult scăzînd BET-FI, cu 3,7%, pînă aproape de palierul de 78.000 de puncte. A fost o ședință dominată clar de vînzători, însă lichiditatea nu a fost una foarte mare. Cu toate că rulajul a depășit 60 de milioane de lei, acesta se datorează, în proporție de 40%, titlurilor BRD.
Cel mai tranzacționat titlu a fost, așadar, BRD, cu un rulaj de 24,3 milioane RON, datorat unui ordin de 530.000 de acțiuni executat la 28,4 RON/acțiune, ordin lansat la final de ședință. Cursul BRD a continuat să scadă, închizînd la 28,2 RON, cu 2,4% mai jos decît marți. Evoluția titlurilor Blue-Chips a fost una destul de clară ieri, scăderi din pas în pas de cotare, iar BRD nu face rabat de la acest scenariu, însă ce atrage atenția aici este acel volum mare tranzacționat în ultima parte a ședinței.
Aproape simetric a evoluat, însă, Bermas Suceava (BRM). Aici, cursul s-a menținut pe plus aproape toată durata ședinței, pentru ca spre final să se intensifice ordinele de cumpărare în condițiile unei oferte nu foarte bogată în piață. Astfel, cursul a reușit să închidă cu 4,75 mai sus, la 4,2 RON/acțiune. Este, astfel, cea mai mare creștere, una dintre puținele creșteri ale ședinței și acțiunea cu cea mai bună lichiditate dintre cele care au închis pe plus, cu un rulaj de 302.000 RON.
Cel mai tranzacționat emitent din segmentul Rasdaq a fost Iproeb Bistrița (IPRU), cu un rulaj de 1,2 milioane RON. Pe trendul acesta descendent pe care evoluează piața în ultimele săptămîni, sînt cîteva acțiuni care au reușit să-și conserve mai bine valoarea, în condiții de lichiditate bună. IPRU este una dintre ele. Ieri, cursul a deschis pe scădere, la 8,5 RON/acțiune, însă de la jumătatea ședinței au început să se manifeste cumpărătorii în piață, cursul revenind la nivelul de marți, de 8,7 RON/acțiune.
în ceea ce privește titlurile SIF, aici au fost scăderi generalizate încă de la deschidere, după care cotațiile s-au plafonat. La jumătatea ședinței, tendința de scădere s-a accentuat, astfel încît, în medie, sectorul a închis cu circa 3,7% mai jos. Cel mai afectat de scăderi a fost SIF Transilvania (SIF3), care în ultima parte a ședinței atingea un minim de 2,28 RON/acțiune, închizînd la palierul de 2,3 RON (minus 5,4%). (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.