Destinul pictorului de biserici Constantin Zafiu din Onești și-a conturat o față nebănuită cînd acesta avea abia 16 ani. Fiind elev a unei școli profesionale din Moinești, s-a simțit atras împreună cu colegul de școală Vasile Popescu de munca unui pictor, Constantin Bucătaru, ce picta o biserică în orașul petroliștilor. Amîndoi au renunțat la cursurile școlii profesionale și atrași de taina picturii bisericești au pornit pe acest drum. Prima amintire se leagă de restaurarea picturii bisericii din satul Lipovăț (jud. Vaslui), locul de naștere al eroului Peneș Curcanul. Biserica veche din acest sat, ridicată de niște călugări greci, purta rănile cutremurului din anul 1940. „După efectuarea stagiului militar, m-am încadrat la IUC Borzești, lucrînd ca frezor. Directorul acestei întreprinderi, Constantin Uzum, o „legendă” a Oneștiului, a remarcat pasiunea noastră și i-a stimulat atît pe tinerii cu înclinații muzicale, cît și pe cei cu deprinderi de pictor”, povestește Constantin Zafiu. El a avut asigurate culori, șevalete, iar în multe veri s-a putut bucura de a putea picta la multe mănăstiri și biserici. „Primul paraclis pe care l-am pictat a fost în anul 1980, la Mănăstirea Bogdana. Erau vremuri foarte grele pentru credință în acei ani ai comunismului. âmi amintesc ca în anul 1983, locuitorii din satul Pralea, com. Caiuți, unde Ceaușescu avea o cabană de vînatoare, se chinuiau să își facă o biserică. De fiecare dată cînd începeau această lucrare, ea era darîmată de comuniști. într-o sîmbătă, însă, doi monahi din zonă, Isaiia, stareț al Mănăstirii Bogdana și Epifanie, în prezent stareț al Mănăstirii Măgura Ocnei, au adus bîrne din lemn numerotate și au ridicat pe loc o mică bisericuță din bîrne, pe care am pictat-o în cîteva zile și nopți. Bucătăreasa de la casa de vînătoare a reușit să înduplece organele de partid să nu darîme această biserică, rugîndu-se în genunchi și spunînd că trebuie și în acest sat o biserică pentru botezuri, cununii și înmormîntări”, își amintește Constantin Zafiu.
Constantin Zafiu a pictat multe biserici, de prin tot județul: la Drăgugești, Bîrsănești, Slobozia, Glodosu, la Sascut, Lespezi, Brusturoasa, Sănduleni, apoi o biserică într-un cartier al orașului Rîmnicu Sărat și chiar și în Transilvania, în jud. Alba, la Pianu de Sus. Constantin Zafiu se mîndrește și cu pictarea unei biserici din comuna Deleni (jud. Vaslui), devenită azi lacașul sfînt a Mănăstirii Moreni. în Onești, Constantin Zafiu a pictat o capelă la Grupul Școlar „Gheorghe Asachi”, biserica „Sfinții âmpărați Constantin și Elena”, iar acum lucrează la Capela „Sfîntul Pantelimon”, aflată în curtea Spitalului Municipal Onești. „Fiecare biserică are, pe lîngă arhitectura specifică, și un farmec al său. Din taina picturii bizantine am putut da și ucenicilor Sandu Doru, Ghiță Teacă și Nicolae Grădinaru”, ne mărturisește Constantin Zafiu, pe schelele încă înalțate spre boltă, acolo unde prind contur, printre florilegii armonioase, și chipurile de sfinți. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.