Pilde și cugetări temeinice…

* „Haine împrumutate”, „hatîr”, „păduchi”, „hoți”…

Calistrat COSTIN

Pare că, dacă la întocmirea și „tocmirea” legilor și regulilor după care să fie condusă obștea, cei îndreptățiți (legiuitorii, conducătorii, „aleșii”) s-ar apleca mai cu grijă asupra înțelesurilor sălășuind în miezul graiului romînesc, n-ar greși deloc, sau foarte puțin… încît, lozinca aia, lansată într-o doară de către un „uns al Domnului” anume: „înapoi la popor”, ar putea căpăta un sens, că, la urma- urmei, dacă cei „ajunși” nu cată să cinstească și să înalțe gloata din care au purces, degeaba fac umbră pămîntului! Lucrurile esențiale s-au rostit demult, din veacuri multe, așa că n-avem decît să adăstăm cînd și cînd la „izvor”, să ne hrănim cu judecăți și noime adînci, iar dacă și noi, „urmașii” acelor hîtri din veac, vom adăuga oarecari alte pilde și cugetări temeinice, va fi cu atît mai bine pentru azi, pentru mîine (că istoria, cică, merge înainte…):

* „Hainele împrumutate nu țin de cald” – păi da, că nimeni, cît o fi el de generos, nu te împrumută cu una și cu alta (gen celebrele „fonduri”, care mai de care mai rambursabile ori nerambursabile) fără un „ce” interes sau profit viitor, că doar pretutindenea brînza-i pe bani! Așa că, a o ține langa tot într-un „împrumut” și tot într-o „datorie” riscăm să ne înghețe picerele că, evident, „hainele împrumutate nu țin de cald”!

* Ia auziți acu’ vorbă veche: „Hatîrul și păduchii nu ies niciodată din Țara Românească!”. „Hatîr” – cuvînt turcesc ce de veacuri își menține o vitalitate, o prospețime locuțională demnă de invidiat! în familia lexicală a „hatîrului” se citează: „capriciu, toană, bîzdîc, moft, sclifoseală, răsfăț, fasoane, nazuri, fițe, ifose, mendre, pandalii”! El, „hatîrul”, pe vremuri venea că era „o favoare acordată în mod abuziv”. Cînd comiți ceva „de hatîrul cuiva” se cheamă că vrei să-i faci respectivului o plăcere, un capriciu. Dar de unde zicala cu „hatîrul și păduchii” care ar sta plocon pe capul nostru?! „Hatîrul” – cu sinonimele de mai sus – e clar, ține de aspectul „moral ” (a se vedea mofturile, fițele, mendrele și celelalte ifose pe care „domnii” din „înalta societate” le varsă ori-pe-unde-apucă, deh, „punga plină” – curată, necurată – își poate permite orice; în vreme ce „păduchii” se referă la „igienă”: locuitorilor țării cu pricina – și, asta e, la capitolul „îmbăiere”, trebuie spus, sîntem europenii, cred, cu cel mai redus consum de săpun, pastă de dinți și alți detergenți, pe cap de locuitor! Neapărat, legiuitorii, guvernele care vor mai fi, trebuie, sînt datori, de… „hatîrul” neamului propriu (poporul ăsta răzbătător cu greu prin istorii tulburi) să ia măsuri de rigoare spre a lăsa ca „hatîrul și păduchii” să mai iasă din țara lor, să se bucure și alții de binefacerile acestor cuceriri ale spiței umane…

* Și-ncă una bună din sarea și piperul nostru valah: „Hoții nu sunt azi prin păduri, sînt prin cănțălării!” – adică prin „cancelarii”, adică „birouri”, sedii luxoase, unde se pun la cale fel de fel de năzdrăvănii administrative, unde „se trage condeiul” (curat-murdar condei – ar zice nenea Iancu). Firește, pădurile sînt ca vai de ele, mai mult nu sînt, „cănțălăriile” s-au înmulțit și, nu-i așa, ei, „hoții” să se aciuieze pe undeva, să trăiască și ei, ca oamenii… Alte zicale cu „hoți” la care ar trebui să mediteze și oamenii cinstiți: „Hoț pe hoț anevoie înșeală”; „Hoț pe hoț cunoaște”; „Hoț de la hoț învață”; „Hoțul priceput întîi se-nchină și-apoi fură” (daaaa, bate adînc înțelepciunea populară, gata, înapoi la popor!..).

t întîi se-nchină și-a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!