Societatea de Investiții Financiare Moldova Bacău și-a anunțat acționarii care, dintr-un motiv sau altul, nu și-au ridicat dividendele pînă la această dată, că a reluat, de ieri, 15 ianuarie, plata acestora, după ce la sfîrșitul anului trecut a sistat temporar plata acestora (cu începere de la 30 noiembrie 2006). „Acționarii cu dețineri mai mici de 95 de acțiuni și cei care din diferite motive nu au intrat în posesia dividendelor prin mandat poștal – a precizat președintele societății, Sorin Turtoescu – pot solicita plata dividendelor prin casieriile SIF Moldova, la sediul central și al reprezentanțelor, plățile făcîndu-se prin programare, de două ori pe lună, în perioadele 10 – 14 și 25 – 29 ale fiecărei luni”. Acționarii cu dețineri mai mari de 95 de acțiuni pot solicita plata dividendelor prin virament bancar, transmițînd la sediul SIF Moldova (persoane fizice rezidente sau nerezidente) solicitare scrisă și semnată, în care precizează banca (din România) și numărul contului (cod IBAN) deschis pe numele acționarului și se anexează copii ale actului de identitate, în care să fie lizibil codul numeric personal (pentru rezidenți), și extrasului de cont bancar. Persoanele juridice rezidente și nerezidente trebuie să trimită solicitare, în original, din partea reprezentantului legal, în care să fie menționate banca și contul (cod IBAN), în care să fie efectuat viramentul, cu semnătura reprezentantului legal și ștampila societății. Se anexează copiile după documente care atestă calitatea de reprezentant legal al societății (eventual act de identitate) și după extrasul de cont bancar. Persoanele nerezidente cu ale căror țări de rezidență România are încheiate acorduri de evitare a dublei impuneri vor atașa, la cele de mai sus, o copie a actului de rezidență fiscală și traducerea acestuia, în original. „Rugăm acționarii – a prciaat Sorin Turtoescu – ca în solicitările scrise să precizeze, eventual, și un număr de telefon sau o adresă de e-mail la care pot fi contactați, în caz de neclarități, pentru evitarea retururilor”.
Sistarea temporară a plăților a fost determinată de respecatarea reglementărilor legale în vigoare privind inventarierea conturilor «dividende de plată»”. Valoarea dividendului este de 0,067 de lei pe acțiune și este cea mai mare în sistemul celor cinci societăți investiții financiare din România. Societatea a acordat, în acest an, cel mai mare dividend din ultimii patru ani, față de 0,06 lei pentru anul trecut și față de numai 0,0218 lei în anul 2000, de 0,0330 de lei în 2001, de 0,0430 de lei în 2002 și de 0,0494 de lei în 2003. Pe piață sînt în circulație aproape 520 de milioane de acțiuni SIF Moldova. (Petru DONE) acțiune și este cea mai mare în sistemul celor cinci societăți investiții financiare din România. Societatea a acordat,
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.