Delegația Permanentă a PNL a definitivat lista de candidați din județul Bacău pentru alegerile din 25 noiembrie. Numele propuse de organizația locală au fost aprobate integral, la fel și ordinea stabilită în urma protocolului intern. Lista Alianței D.A. pentru județul Bacău, la Camera Deputaților, va avea următoarea configurație: 1. Valeriu Gheorghe (actual parlamentar, președintele PNL Bacău); 2. Ioan Chiriac (fost vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău între 2000 – 2004); 3. Loc pentru PD; 4. Georgeta Ionescu (expert parlamentar); 5. Ioan Silviu Lefter (fost prefect de Bacău între 1996 – 2000); 6 – 7. Locuri pentru PD; 8. Valerian Vreme (consilier județean); 9. PD; 10. Ababei Radu; 11. – PD; 12-13. Sărăcuțu Otilia, Naglici Alexandru (rezerve). Lista de senatori este condusă tot de un liberal, Ioan Aron Popa, care este secondat de un pedist, urmat de Adrian Mironescu, Stoica Elena și Lucian Ciubotaru, toți de la PNL. Rezervele sînt de la PD.
Numele candidaților PD pe listele Alianței pentru județul Bacău nu sînt cunoscute, după ce președintele democrat Traian Băsescu a întors listele. Potrivit propriilor declarații, Băsescu a fost nemulțumit de prezența pe un loc eligibil, la Camera Deputaților, a lui Vasile Nistor, care se află la al treilea mandat de parlamentar, dar care nu s-a remarcat cu nimic. Băsescu a returnat lista la Bacău, dar membrii nu au dorit să o modifice, așa că președintele PD a mai făcut o încercare. Potrivit unor membri ai partidului, dacă nici acum filiala locală nu se decide să-l înlocuiască pe Nistor, există riscul ca locurile PD de pe listă să fie ocupate de oameni impuși de la București. (Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns