Intrare în Parlament pe bază de sex
Ștefan RADU Vrem, nu vrem, drumul integrării în structurile europene ne poartă prin zone pe care le cunoaștem foarte puțin. Există reguli,…
Toate știrile de ultimă oră, evenimentele locale, intervențiile de urgență și actualitatea cotidiană din municipiul și județul Bacău.
Ștefan RADU Vrem, nu vrem, drumul integrării în structurile europene ne poartă prin zone pe care le cunoaștem foarte puțin. Există reguli,…
Parlamentarii PSD de Bacău Minodora Cliveti și Radu Cătălin Mardare acuză guvernul că nu lucrează și că, de la instalarea sa, Parlamentul…
Deputatul de Bacău Gabriel Vlase a fost ales reprezentant al Camerei Deputaților la Oragnizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Fostul…
Consilierii județeni se întîlnesc în ultima zi a lunii într-o ședință ordinară, în care vor avea de dezbătut cele 14 puncte aflate…
în ședința ordinară, aferentă acestei luni, ce se va desfășura astăzi, consilierilor locali din Comănești li se va supune spre aprobare, printre…
Plecat de ieri la București, prefectul județului Gabriel Berca a luat cu el în geanta diplomat și o listă cu propunerile venite…
Procurorii Parchetului Național Anticorupție (PNA) au decis să treacă la măsuri mai drastice în ceea ce-l privește pe Dumitru Sechelariu, fostul primar…
Ordonanța prin care se suspenda preluarea de către Agenția de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) a datoriilor Rafo și Carom a fost…
Preluarea centrelor de consultanță agricolă de sub tutela consiliilor județene și locale dă idei ministrului Agricuturii, Gheorghe Flutur. Ministrul îi vede pe…
Creșterea prețului chiriei la spațiile ultracentrale din municipiul Bacău a stîrnit nemulțumirea filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România (USR). Avîndu-și sediul…
Dumitru Sechelariu, patronul Letea, își cedează o parte din acțiunile deținute la fabrica de hîrtie. Tratative în acest sens au fost demarate…
Mașinile pe care Guvernul le poate cumpăra cu 30 de milioane de lei, sînt vîndute în tîrgul de mașini cu sume cuprinse…
Terenul pe care s-a aflat, pînă anul trecut fostul Orășel al Copiilor este utilizat în aceste zile de municipalitatea băcăuană drept loc…
Băcăuanii care au nevoie de sprijinul primăriei pentru a-și rezolvarea problemelor pe care le au vor putea obține, de acum, mai ușor…
Pierderea timpului, necunoaștere fișei posturilor, treabă de mîntuială la locul de muncă, sînt cîteva dintre acuzele pe care Victor Mitocaru, vicepreședintele Consiliului…
Prefectul Gabriel Berca se gîndește să propună ministrului Administrației și Internelor înnoirea parcului de mașini al Prefecturii, despre care susține că se…
Reprezentanții Ministerului Economiei și Comerțului (MEC) nu au trecut testul oamenilor de afaceri din Bacău prezenți la întîlnirea de la Prefectură. în…
"Enescu în constelația muzicii universale" este titlul albumului care va fi lansat în această vară cu ocazia sărbătorii de către UNESCO a…
Deputatul Ionel Palăr a avut parte ieri de o surpriză deloc plăcută. Autoturismul lui, marca Wolksvagen, înmatriculat BC 2686, a fost spart…
Terenul pe care s-a aflat, pînă anul trecut, fostul Orășel al Copiilor din municipiul Bacău este utilizat în aceste zile de municipalitatea…