În prima lună a acestui an, lucrătorii de la Biroul Poliției Rutiere Moinești, au aplicat nu mai puțin de 506 sancțiuni contravenționale celor ce au încălcat regulile de circulație rutieră. Cele mai multe, în număr de 222, au vizat conducătorii auto care au apăsat piciorul pe accelerație peste limita legală, urmate de cele 120 aplicate pietonilor, dar în acest caz cifra a fost în scădere față de ultimele luni. Deși sîntem în plină iarnă, iar condițiile de deplasare pe carosabil ridică probleme, unii bicicliști se hazardează să circule pe drumurile publice, iar 15 dintre aceștia, care au ignorat regulile de circulație, au fost amendați. În cursul lunii ianuarie, în zona Moinești a fost înregistrat un singur accident rutier, soldat cu rănirea ușoară a unei persoane, și au fost consemnate 13 tamponări, datorită neadaptării la condițiile meteo de trafic. Cumulul celor 506 de sancțiuni contravenționale din luna precedentă s-a cifrat la suma de peste 86 milioane de lei. (Mihai VIERIU)
Polițiștii moineșteni de la circulație au aplicat aproape 20 de sancțiuni zilnic
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.