Membrii Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD) din Bacău s-au hotărît să reunească creștin – democrația românească. Filiala băcăuană a organizat, sîmbătă, la Moinești, întîlnirea regională pe Moldova. „Cele două teme importante au fost revenirea în partid a celor care au plecat de-a lungul timpului, precum și susținerea unei politici de alianțe”, a declarat Ștefan Talambă, președintele Județenei PPCD Bacău. Printre cei pe care popularii doresc să îi readucă în partid se numără Dan Felician Ioniță, fost viceprimar al Bacăului, Ioan Andone, fost subprefect, sau avocatul Sergiu Lăcătușu, de la Onești.
„Vom face amnistie generală cu toți cei care au plecat , îi primim cu ușa și sufletul deschis, vom trece peste toate animozitățile din trecut. în ceea ce privește politica de alianțe, vom încerca să coagulăm în jurul nostru toate forțele creștin democrate. Obiectivul direct este să avem o voce în Parlament pentru susținerea propunerilor noastre legislative și am în vedere Blocul Național Democrat, care are reprezentanți în Parlament”, ne-a explicat Ștefan Talambă. El mai spune că racolarea foștilor membri nu ar trebui să stînească nemulțumiri în partidele în care se află acum foștii membrii ai PPCD Bacău. Pentru a-și atinge țelul, reprezentanții partidului se bazează pe dezamăgirea foștilor membri, care au încercat aventuri în diferite partide sau sînt nemulțumiți de actuala putere, dar și de Partidul Social Democrat. „Sîntem motivați să devenim mai activi în viața politică băcăuană. Vom identifica agenda cetățeanului, prin discuții directe cu oamenii. Așa vom ști care sînt nevoile reale și cum pot fi acestea rezolvate. Vom găsi soluții, chiar dacă ele vor deranja. Apoi, vom trece la analiza guvernării locale și vom atrage atenția asupra erorilor pe care le vom găsi, dar totodată vom propune și soluții”, a precizat Ștefan Talambă.
La întîlnirea de la Moinești au participat colegi din Vrancea, Neamț, Galați, Suceava, Botoșani și Iași, iar de la București a participat Cornel Simion, secretar general al partidului. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.