Pentru prima dată după mulți ani la rînd, populația județului înregistrează o creștere ușoară. Ultima situație statistică privind indicatorii demografici realizată de Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) arată că la sfîrșitul lunii noiembrie numărul locuitorilor județului a fost mai mare cu 28 de persoane. Sporul natural pozitiv, însă, a fost numai în mediul urban. Astfel, populația din orașe a crescut, în total, cu 476 locuitori. în schimb, populația din rural a scăzut cu 448 persoane. Din cele 85 de comune, 47 au un număr mai mic de locuitori decît aveau la începutul anului 2006. Zona arondată Spitalului din Podu Turcului, cu cele 10 comune, a pierdut 159 locuitori, comuna Oituz-50, Ștefan cel Mare-45, Sascut-43, Helegiu-38, Palanca-37, Cașin-36 etc. Totuși, chiar și unele orașe au o populație mai redusă. Orașul Tîrgu Ocna are cu 60 locuitori mai puțin, Buhuși cu 9, iar Moinești cu 5. Cît despre populația municipiului Bacău, ea a sporit cu 517 persoane. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.