Un număr de 24 de posturi vacante, din care zece destinate medicilor, au fost blocate de Ministerul Sănătății. „Noi am scos la concurs aceste posturi, din care zece pentru medici și opt pentru asistenți, în specialități unde avem deficit de personal, dar de la București ni s-a spus că acestea sînt blocate”, ne-a declarat Natalia Jicmon, director de îngrijiri la Spitalul Județean de Urgență. Motivația o constituie eterna lipsă de bani care ar fi necesari pentru salariile noilor cadre sanitare. Cum sistemul financiar este plin de găuri s-a ales această variantă, pentru economia de bani la buget. Printre specialitățile deficitare în personal din spital se numără Ortopedia, Urgența, Radiologia, ORL-ul, Oftalmologia și Reanimarea. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.