Seara în care ies vrăjitoarele și demonii
Sărbătorile de iarnă se numără printre cele mai pline de semnificații
sărbători din viața creștinilor. Chiar dacă este vorba de Crăciun, o sărbătoare strict creștină, există și în legătură cu această perioadă superstiții, care caracterizează în general ritualurile păgîne. Ele exprimă frica de întuneric și de aceea i se acordă acestei sărbători puterea de a aduce norocul și lumina. În marea lor majoritate sînt superstiții care nu țin de tradiția poporului român. În multe colțuri ale lumii se crede că noaptea de Crăciun este noaptea tuturor pericolelor, dar și a tuturor șanselor. Moș Căciun trebuie să fie curajos, pentru că este singurul care este nevoit să străbată lumea în lung și în lat în noaptera de 24 decembrie. Se spune că în această seară ies din culcușurile lor toate vrăjitoarele și demonii. Din precauție se lasă ușile deschise pînă la miezul nopții pentru ca toate spiritele rele să poată ieși. Este și motivul pentru care în multele din satele românilor porțile sînt lăsate larg deschise în noaptea de Ajun, chiar pînă la ivirea zorilor. Tot tradiția spune că
cei care nu se duc la slujba de Crăciun trebuie să stea acasă, pentru că, dacă merg pe străzi, se pot rătăci și nu se mai întorc decît sub formă de fantome.
Se spune că în Ajunul Crăciunului, la miezul nopții se întîmplă tot felul de lucruri ciudate: animalele vorbesc limbajul oamenilor, albinele se agită în stup, arborii se umplu de flori care dispar imediat după ce nu se mai aude cea de a 12-a bătaie a miezului nopții. Bătrînii spun că dacă sapi la miezul nopții o gaură, ai toate șansele să găsești o avere. În nuci crește în această noapte o ramură de aur, pe care dacă reușești să o tai în timp ce sună cele douăsprezece bătăi de la miezul nopții, bogăția îți este asigurată pentru tot restul vieții. Dacă nu reușești, însă, să o tai la timp, poți ajunge în lumea morților. Despre copilul care se naște în ziua de Crăciun se spune că are un viitor promițător și că se va bucura toată viața de noroc și fericire.
Legenda ghirlandelor
Se povestește că, în urmă cu cîteva sute de ani, o gospodină era foarte hotărîtă să curețe perfect casa pentru Crăciun. S-a înarmat așadar cu toate cele de trebuință și a început să deretice de zor prin fiecare cameră. Speriați că au fost deranjați de la locurile lor, toți păianjenii de prin casă au început să fugă încotro au văzut cu ochii pentru a se salva de mătură. După cîteva ceasuri, cînd în casă s-a lăsat din nou liniștea, păianjenii au coborît din cotloanele prin care s-au ascuns, și au ieșit să vadă ce se mai întîmplă. „Ce copac minunat!”, au exclamat atunci păianjenii, care au început să urce bucuroși în sus și în jos pe crengile bradului. Numai că după ce s-au săturat de cățărat, copacul era complet învăluit în pînzele lor cenușii. Cînd Moș Crăciun, încărcat de daruri pentru copii a coborît pe horn și a văzut bradul acoperit de pînzele de păianjen, și-a cam încruntat sprîncenele. Și-a dat seama că gospodinei i s-ar frînge inima dacă și-ar vedea astfel brăduțul înfrumusețat cu atîta grijă, astfel că a transformat toate pînzele de păianjen în fire de aur și argint. Bradul strălucea acum cu mii de luminițe și era de o mie de ori mai frumos decît înainte. Se spune că de atunci bradul de Crăciun a început să fie decorat cu ghirlande. Tot de atunci se așează printre ramurile pomului, cîte un mic păianjen, în amintirea fraților lui, grație cărora avem beteala de Craciun.
O altă legendă despre păianjeni și brazi de Crăciun vine din Germania. Cu mult, mult timp în urmă, în Ajunul Crăciunului exista tradiția ca animalele domestice să fie aduse în case pentru a vedea brazii împodobiți. Cum Pruncul Isus s-a născut într-un grajd, oamenii considerau că animalele trebuie să ia și ele parte la sărbătoarea Crăciunului. Numai păianjenii nu erau primiți, pentru că gospodinele nu voiau în ruptul capului să își strice curățenia de prin case cu plasele lor. Supărați, păianjenii s-au plîns lui Isus. Lui i s-a făcut milă de ei și s-a înduplecat ca, noaptea tîrziu, să îi lase să intre în casă să vadă brazii. Fericiți, păianjenii au mișunat toată noaptea printre ramurile brazilor, acoperindu-i cu pînzele lor. În prima zi de Crăciun, gospodinele au văzut ce au făcut păianjenii. Marea le-a fost bucuria cînd au văzut cît de frumos arătau acum brazii lor. Asta pentru că, în timpul nopții, Copilul Isus a transformat toate plasele păianjenilor în brocart strălucitor. Și astăzi, brocartul este folosit deseori pentru decorarea brazilor de Crăciun, pentru a adăuga aceeași strălucire pe care Copilul Isus a dat-o plaselor de păianjen cu mult timp în urmă.
Cînd au apărut primii brazi de Crăciun
Despre Germania se spune că este țara care a inițiat tradiția bradului de Crăciun, în secolul al XVI-lea, cînd creștinii aduceau în casele lor diverși pomi, pe care, ulterior, îi decorau. Unii dintre ei construiau piramide de Crăciun din lemn și le decorau cu lumînări și plante veșnic verzi. Obiceiul bradului de Crăciun a devenit apoi popular și în alte părți ale Europei. În 1841, la castelul Windsor din Anglia, Prințul Albert, consortul reginei Victoria, a făcut ca brazii de Crăciun să fie la modă, prin decorarea primului brad cu lumînări și o mare varietate de dulciuri, fructe și turtă dulce. Exemplul său a fost preluat imediat și de alte familii bogate care au folosit drept ornamente păpuși, miniaturi de mobilă, mici instrumente muzicale, bijuterii pentru costume, arme de jucărie, săbii, fructe și bomboane și tot felul de alte lucruri extravagante. Cei mai mulți americani considerau, în secolul al XIX-lea, brazii de Crăciun ca fiind o ciudățenie. În 1830 coloniștii germani din Pennsylvania au expus un brad de Crăciun pentru a strînge fonduri în vederea construirii unei biserici locale. În 1851, un brad a fost expus în imediata apropiere a unei biserici, iar parohia a considerat aceasta ca fiind o monstruozitate fără seamăn, o ofensa și o întoarcere la păgînism, și l-au rugat pe preot să strice pomul. Pe la 1890, ornamentele de Crăciun soseau din Germania, iar popularitatea bradului de Crăciun în America era într-o continuă creștere. În timp ce europenii foloseau brazi mici, cam de 1,20 m înălțime, americanii preferau ca brazii lor de Crăciun să ajungă pînă în tavan.
La începutul secolului al XX-lea, americanii își decorau brazii cu ornamente confecționate artizanal, în timp ce comunitatea germană din America continua să folosească mere, nuci și prăjituri cu marțipan. După aceea au fost folosite și floricele de porumb, vopsite în culori vesele, în combinație cu fructe de pădure și nuci. Electricitatea a adus cu ea becurile pentru bradul de Crăciun, făcînd astfel posibil ca brazii să „lumineze” zile în șir. De atunci, brazii împodobiți au început să apară în piețele orașelor din toată lumea, iar toate clădirile importante, publice sau private, semnalau începutul sezonului cadourilor cu o ceremonie a brazilor de Craciun.
Lasă un răspuns