Prefectul Berca amenință directorii, dar nu schimbă pe nimeni

Administrator

Prefectul Gabriel Berca a mai ochit un director de instituție care, spune el, nu își face treaba. „Am semnale și de aceea observ îndeaproape activitatea unui director de instituție deconcentrată”, ne-a declarat din nou, enigmatic, prefectul Berca. El a mai ținut să precizeze că noul director este din tabăra liberalilor, dar a refuzat să pomenească numele acestuia sau al instituției pe care o cîrmuiește. Cert este că, de la începutul anului, prefectul Gabriel Berca tot amenință că va înlocui directori ai unor instituții, dar pînă acum nu a propus nici o schimbare. Pe lista lui sînt doi șefi de deconcentrate, dar aceștia sînt ținuți anonimi, sub pretext că ar aduce prejudicii imaginii instituției. Joaca de-a demiterea directorilor inițiată de prefect se va termina, cel mai probabil, la sfîrșitul acestei luni, cînd se va finaliza evaluarea fiecărui director în parte și cînd, teoretic, dacă descoperă că nu-și fac treaba, prefectul ar trebui să ceară schimbarea lor. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.