Preluci, Apa Asăului, Bartea, Agăștin, Helegiu, Urechești. Nume de localități aproape necunoscute și pentru băcăuani. Au devenit însă celebre în to…

foto, cod „erou1” – Liviu Ciurcanu (dreapta) a fost tîrît de elicopter prin mîl cîteva zeci de metri. Alături de Ioan Franciuc, cel care a fost luat de două ori de ape în aceeași zi, au salvat oameni care apoi nu le-au spus nici măcar mulțumesc.
foto, cod „erou2” – Maiorul Neculai Pilat a coordonat și salvarea sinistraților, dar și pe cea a colegilor lui. în spatele lui, în diagonală, căpitanul Octav Mahu, unul dintre jandarmii pe care puterea apelor l-a descălțat într-o clipă.
foto, cod „erou3” – Generalul Nicolae Rugină spune că soția, care îl tot suna, iar el nu-i răspundea, s-a speriat zdravăn cînd a fost sunată de la unitate.

EROII

• cîteva zeci de jandarmi care s-au luptat cu apele pentru a salva vieți omenești au fost scoși la raport în fața …. ziariștilor n pentru trei porci și trei persoane erau să-și piardă viața șase jandarmi n doi dintre ei au fost luați de ape în aceeași zi n comandantul lor, generalul Nicolaie Rugină, se află printre cei care au „gustat” apele viiturilor din munți n doi dintre jandarmi au fost propuși pentru avansare la excepțional

Preluci, Apa Asăului, Bartea, Agăștin, Helegiu, Urechești. Nume de localități aproape necunoscute și pentru băcăuani. Au devenit însă celebre în toată țara de cînd pe acolo apele au făcut prăpăd. Și de cînd niște oameni, în uniformă albastră, au salvat semeni refugiați prin podurile caselor sau prin copaci. Unii dintre cei în uniformă au fost văzuți de o Românie înmărmurită, rostogoliți de ape și încercînd cu disperare să se agațe de un gard. Imaginea unui bărbat prins de ape pînă la umeri, încercînd cu disperare să răsufle printre înghițiturile de apă galbenă care venea valuri, valuri peste el a rămas în memoria multora dintre noi. Acum, cînd lucrurile s-au mai liniștit, am avut ocazia să-l cunoaștem. Și pe el, și pe cei care au făcut cale de acces pe sub ape pentru bărcile pneumatice, și pe cei care și-au riscat viața din elicopter, sau a căror viață a atîrnat de o cordelină subțire. Bărbați aspri sau puși pe glume, vorbesc cu zgîrcenie despre momentele cumplite pe care le-au trecut. Și evită cuvintele mari. Nu se îngrămădesc la interviuri și aproape că par să fi venit la ordin să stea de vorbă cu ziariștii despre faptele lor. Sînt cîteva zeci de jandarmi profesioniști, de la cele două unități militare băcăuane, Inspectoratul județean și Gruparea Mobilă, oameni cărora șefii lor au vrut să le mulțumească pentru profesionalism măcar în felul acesta: prezentîndu-i ziariștilor, iar aceștia, la rîndul lor, să-i arate tuturor băcăuanilor.

Preluci: prima oprire, cea mai dramatică încercare

Primul sat în care s-au oprit jandarmii a fost Preluci, din comuna Agăș. Nimic nu prevestea ceea ce urma să se întîmple. Era pe 12 iulie dimineața, pe la ora 9.00, cînd apele au crescut brusc și în cîteva minute peste jumătate din locuințe erau cuprinse de puhoaie. Era doar începutul a ceea ce va însemna aproape o săptămînă de încleștări supraomenești cu furia apelor, din ghearele cărora le-au smuls zeci de vieți omenești. La școala din localitate, apa era la nivelul geamurilor, iar pe șosea trecea de genunchi. A urmat apoi nebunia evacuărilor. Unii voiau să plece din case, alții nu. Printre cei care nu apucaseră să plece din gospodării se numărau și trei membri ai unei familii. Alături de ei, trei godaci fără de care stăpînii lor nici nu se gîndeau să se urce în bărci. Totul a decurs bine la primele două transporturi. Urma acum rîndul unui godac. Jandarmii l-au asigurat bine în barcă și au împins-o spre apă. Din acest moment avea să se deruleze cea mai dramatică operațiune de salvare. Primul luat de puterea curentului apei a fost sg. Constantin Opincă. Furia apelor i-a secerat picioarele și, deși apa nu era foarte adîncă, faptul că nu se sprijinea pe sol era similar cu o condamnare la moarte. „Atunci, singurul meu gînd a fost să nu cumva să scap cordelina și pluteam așa la suprafață pînă cînd au venit doi colegi și m-au ajutat să ies din apă. Unul dintre ei, sg. Constantin Gîtu, a murit două zile mai tîrziu, într-un accident de mașină stupid. înainte de venirea lor, am apucat însă să-l văd luat de viitură pe un alt coleg al meu și, la doar cîteva minute după ce-am ieșit pe mal, apele l-au luat pe un altul. A fost un coșmar. Am acasă un băiețel de doi ani și jumătate și am ajuns pe seară acasă, la Moinești, pentru foarte puțin timp, nici o oră, ca să mă schimb și să plec din nou”, ne-a povestit, simplu, Constantin Opincă.

Dumnezeu a fost jandarm în ziua aceea

Aceeași barcă rămasă în mijlocul viiturii cu godacul în ea a fost cauza altor două posibile drame. Cel de-al doilea om luat de ape a fost căpitanul Octav Mahu, care s-a dus să împingă barca pe malul celălalt. Ca să ajungă acolo, ofițerul se tîra cu mîinile pe coarda prinsă pe cele două maluri și împingea barca cu pieptul. Lui i-au secerat picioarele niște bușteni și a fost luate de ape și purtat în cîteva minute vreo 200 de metri. „M-am oprit într-o stivă de scînduri, cînd am realizat că sînt desculț. Apa îmi luase cizmele din picioare. Am încercat să ies pe mal printr-un loc unde mi s-a părut că apa este mai mică. Dar era mîl și m-am afundat în cîteva secunde pînă la brîu. Eram înțepenit acolo, dar au venit pe coardă alți colegi și m-au tras afară. Nici n-am ajuns bine pe pămînt, cînd o viitură a măturat locul unde stătusem și mi-am dat seama că dacă mai rămîneam acolo cîteva secunde astăzi nu mai eram în viață. E foarte straniu să simți că ești pe cale de a muri și nu poți face nimic. Singura imagine care mi-a rămas în minte era a căpitanului Pilat, care urla la mine de pe mal să mă întorc cu fața în sus. De atunci nu mai știu nimic, nici cum au ajuns colegii la mine, nici cum am fost scos”, ne-a povestit Octav Mahu.
Barca rămăsese tot în mijlocul viiturii și s-a dus după ea căpitanul Ovidiu Rangu, care nu a avut nici el o soartă mai bună. Imaginea lui înghițind apă cu nemiliuita în timp ce se ținea de scîndura șubredă a unui gard a făcut înconjurul României. Nici el, ca și colegii săi, nu au crezut că apa are o forță atît de mare. Ceea ce a determinat tot acest șir de incidente dramatice a fost ruperea unui baraj artificial de aluviuni, moment în care nivelul apei, dar și puterea curentului s-au amplificat nemăsurat de mult. „Cred că am înaintat cîțiva pași împingînd barca cu pieptul. Apoi, apa mi-a secerat și mie picioarele și m-a smuls de pe coardă. Cred că m-a tîrît vreo 60-70 de metri pînă am reușit să mă prind de un gard. Nu reușeam să-mi pun picioarele pe pămînt, așa cum îmi strigau colegii. Probabil și de efort, și de frică, deși eram conștient cît de important era să am stabilitate pe picioare. Cred că din instinct am încercat să și înot, dar eu nu-mi amintesc. Cînd m-a luat apa, am crezut că-i sfîrșitul: înghițeam apă și nu-mi puteam reveni. Singurul meu gînd era la fetița și soția mea. âmi doream să le mai văd o dată”, a relatat căpitanul Rangu.
Scîndura acelui gard șubred i-a purtat noroc, ca și cum în ziua aceea Dumnezeu a fost jandarm. L-au scos din apă colegii lui, tot pe corzi.

Neputința de a ajuta, cel mai cumplit sentiment

Cel care a coordonat activitățile la Preluci a fost maiorul Neculai Pilat. Un om care și-a văzut șase colegi luați de vîltori, care a coordonat salvarea tuturor celor șase și pentru care relațiile interumane cu ei au căpătat alte dimensiuni. în ziua aceea au dispărut diferențele de grad și au fost cu toții frați. în ziua aceea a înțeles că aceștia sînt oamenii cu care poți pleca la luptă fără teama că ai putea fi abandonat. A privit neputincios de pe mal cum colegii sau subordonații săi erau luați pe rînd de ape. „Cred că nimic nu este mai cumplit decît să înțelegi pericolul prin care trec prietenii sau colegii tăi și să nu-i poți ajuta atunci, pe loc. Am încercat și sentimente de deznădejde, cînd nu puteam mai mult. în cele trei zile de la început, atunci cînd au fost salvările masive de vieți omenești nu cred că am dormit mai mult de patru ore. Și eu, și colegii mei. Atunci nu cred că realizam prea mult cît riscam. Acum, cînd văd imaginile, realizez că a fost nevoie de ceva curaj. Atunci nu te ajuta decît instinctul și dorința de a salva oamenii”, spune maiorul. Privește un CD cu imagini din timpul dezastrului și dă din cap, de parcă nici lui nu-i vine să creadă că a trecut prin toate acele întîmplări.
E bucuros că din cei șase colegi ai săi luați de viituri au scăpat cu toții cu viață. Aflăm apoi de la alții că maiorul a fost cel care a coordonat și operațiunile de salvare a colegilor săi. âși amintește de un bătrîn din Helegiu de 70 de ani. Era în podul casei, avea o criză reumatică, iar salvarea sa a durat aproape trei ore. âși mai amintește și de expresia de pe chipurile colegilor lui luați de ape, de îndărătnicia altora care nu voiau cu nici un chip să plece din casele lor sau despre animalele mari lăsate în plata Domnului. „Luam în bărci porci și chiar viței mai mici. Dar nu puteam lua vite mari sau cai. A fost o situație în care omul plîngea să-i salvăm vaca. Singura soluție a fost să urcăm vaca într-o încăpere mai înaltă, să-i lăsăm mîncare și în grija lui Dumnezeu”, și-a amintit Pilat.

Drum pe sub ape

La Helegiu s-au întîlnit cu alte situații dramatice. Aici, apele trecuseră de nivelul gardurilor, dar nu cu mult și din cauza asta și intervenția cu bărcile pneumatice era destul de problematică. Multe dintre porți erau de fier și riscau să rupă bărcile, dacă ar fi trecut peste ele și s-ar fi agățat. Singura soluție a fost să încerce să urmeze pe cît posibil linia a ceea ce-ar fi trebuit să fie stradă, și apoi la fiecare casă să degajeze drumul pe sub ape. „Adică să deschidem porțile și să le ancorăm cumva în poziția asta pentru a permite accesul fără riscuri a bărcilor. Mai înainte ne gîndisem să folosim două bărci, într-o parte și alta a gardului, și să transportăm sinistrații în două tranșe. Dar era dificil, mai ales că erau destule persoane netransportabile. Am găsit rezolvarea la un bătrîn. Am scos zăvorul pe sub apă, am deschis porțile și le-am legat de stîlpii de beton, și așa s-a intrat cu o singură barcă”, a explicat sg. maj. Dan Condurache. Aici era însă nevoie de trei oameni. înaintașul era sg. Mihai Bontaș, un bărbat subțirel și ager, urmat cu barca de Dan Condurache și Constantin Zănescu. Bontaș deschidea drumul, smulgînd chiar gardurile acolo unde era nevoie. într-un final au ajuns la bătrînul reumatic. „Nu voia să plece. Am dus muncă de lămurire cu el și l-am convins. L-am luat în spate , Bontaș a eliberat drumul de aluviuni și l-am scos. A fost singura persoană care ne-a mulțumit mai tîrziu”, a povestit și Zănescu.

A fost luat de ape de două ori

Ioan Franciuc este un bărbat robust. Poate și din cauza asta era cel care se punea întotdeauna primul în calea apelor. Așa l-au măturat apele de două ori în aceeași zi. La fel ca și pe colegul său, Lucian Dabija, acum plecat în concediu de odihnă. Prima dată a fost luat de ape dimineața, la Preluci, pe cînd încercau să salveze familia cu porcii. „Pe noi, pe mine și pe Dabija ne-au luat apele după căpitanul Rangu. De fapt, încercam să-l scoatem pe el și ne-a luat un val puternic. Pe el l-a dus în mijlocul apei, și pe mine într-un gard. Impactul a făcut ca o parte din el să se rupă și n-a mai avut unde să se oprească decît peste Dabija. Am ieșit singuri din apă”, a spus Franciuc. A doua oară s-a întîmplat la Apa Asău, în aceeași zi. Printre cei luați de vîltoarea apelor avea să fie și generalul Nicolae Rugină. Aveau de salvat un bătrîn care nu prea voia să iasă din casă. Cînd a văzut că nu-i de glumă, omul ar fi vrut să plece și nu mai avea cum. Salvarea lui a durat mai bine de trei ore. Aveam să aflu mai tîrziu care a fost motivul. Jandarmii nu se mai încredeau în corzi, care erau elastice și nu asigurau stabilitate. Pentru a avea un spijin sănătos, jandarmii încropeau din două grinzi un fel de balustrade proptite în stîlpii de beton și pereții casei sau alte puncte de sprijin, și de care se țineau și ei cînd treceau apa. în cazul bătrînului din Asău, era nevoie de două astfel de grinzi, iar jandarmii au fost refuzați de proprietarii a cel puțin cinci gospodării. Era primul semn de mizerie umană. Abia după o oră au reușit jandarmii să convingă pe cineva să cedeze două grinzi cu care să încropească balustradele. între timp, apa crescuse cu aproape jumătate de metru. L-am pus pe bătrîn pe o scară și l-am împins pe balustrada aceea. Am mai găsit și pe cineva beat, pe care l-am pus pe aceeași scară. Eram în lanț, eu, domnul general Rugină, lt. Manolache și Dabija. Așa ne-au luat apele și tot așa ne-am și oprit, în lanț, și asta a fost salvarea noastră, că nu ne-am dat drumul. Dar am văzut moartea cu ochii. între timp, cel beat s-a aruncat în apă și a fost luat de viitură. A trecut pe lîngă Dabija, iar acesta s-a aruncat în apă și l-a luat de mînecă. A reușit să-l scoată, iar omul se rățoia la Dabija, că de ce l-a apucat. „Ce, dom’le, eu eram în stare să trec singur, la ce-ai venit după mine?”, bălmăjea bărbatul și nouă nu ne venea să credem”, a relatat Franciuc.

Legat de siguranța hamului a fost tîrît prin mîl de elicopter

în noaptea de 12 spre 13 iulie, în Tîrgu Ocna rămăseseră izolați în niște copaci doi bărbați. Cel mai în vîrstă avea și un picior cu probleme. Locul în care ar fi trebuit să ajungă elicopterul era extrem de dificil din punct de vedere al accesului. Era o dună de pămînt de forma unui triunghi înconjurat de ape și viituri, cabluri și copaci. Oamenii au coborît din copac și s-au dus pe limba de pămînt, cît mai departe de copaci, ca să-i poată lua elicopterul. Curentul era însă extraordinar de puternic. „Hamul cu care eram agățat avea două siguranțe. N-am apucat să desfac decît una și atunci elicopterul a fost luat pur și simplu de curent, iar pe mine m-a tîrît prin mîl și crengi cîteva zeci de metri”, povestește Liviu Ciurcanu. Au revenit, iar și iar, timp de aproape trei ore. Picăturile e ploaie, pe care altfel nu le-ar fi simțit, aduse cu forță de palele elicei elicopterului, erau grele ca niște grăunțe scăpate din praștie. Primul a fost urcat batrînul, apoi celălalt. „Atunci s-a întîmplat aproape ca și prima dată. âl legasem în ham doar pe jumătate, cînd am văzut cu coada ochiului că elicopterul o ia la vale necontrolat. Nici nu știu cînd l-am dezlegat, că îl ducea direct în apă. A făcut o tură să-și răcească motoarele, apoi a revenit. L-am urcat pe el, apoi m-am urcat și eu. Piloții au fost băieți extraordinari. Ne cunoscusem de cîteva ore, dar parcă ne știam deja de-o viață”, a povestit și Liviu Ciurcanu.

„Am oameni de care nu mi-e rușine”

Generalul Nicolaie Rugină s-a aflat tot timpul în mijlocul oamenilor săi. Ca și ei a, și el a fost luat de vîltoarea apelor. A reușit să se salveze. Nu a făcut tam-tam din asta. A aflat că cel pentru care erau să-și piardă viața patru oameni se numea Merlușcă. „A doua zi după ce l-am salvat, am trecut pe acolo cu elicopterul. Din locul unde îl salvasem nu mai era nimic. Era albie. Atunci am văzut că pînă în Trotuș mai erau cel mult 50 de metri. Dacă aș fi știut asta noaptea, nu știu dacă mi-aș fi lăsat oamenii să intre acolo”, spune generalul. A stat și el, ca și oamenii săi, zile întregi fără să știe familiile de ei. „Soția s-a aperiat pe 13. Eram în elicopter, am văzut că mă sună, dar răspundeam degeaba, că nu se auzea nimic. Am luat apoi legătură cu colonelul Enache și l-am rugat să sune el acasă și să-i spună soției că sînt bine, dar nu pot răspunde la telefon. Cînd au auzit că o caută de la unitatea de jandarmi, iar eu nu răspundeam la telefon, s-a speriat destul de tare”, a mai spus Rugină. Tot el a mai spus că în timp ce jandarmii salvau oameni, casele a doi dintre ei au fost luate de ape. „Am făcut demersuri la centru pentru a-i ajuta. Trebuie să spun însă că am simțit în tot acest timp că am un colectiv cu care mă pot mîndri și care mi-a umplut sufletul de bucurie”, a precizat generalul. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!