Prieteni de la malul mării

Administrator

în vremea copilăriei, pe cînd eram elev într-a VII-a -, ultimul an al cursului elementar, cam toți cei din clasa mea visam să ajungem marinari. Nici unul dintre noi nu văzuse marea, nimeni nu ajunsese la țărmul ei, dar o cunoșteam, o simțeam în noi, iar visele noastre ne duceau hăt, departe, pe cărările acelea de apă, în ținuturi nemaivăzute, dar pe care le „cunoșteam” din cărțile citite cu nesaț… N-am ajuns marinar, un singur coleg de-al nostru a avut acest destin, dar am purtat mereu dragostea pentru tărîmurile ei nevăzute. Acum, însă, apoape de bătrînețe, șansa a făcut să merg destul de des la Mare, chiar și iarna, dar mai ales vara. Anul trecut am îndrăznit să aștern pe hîrtie cîteva pagini despre oamenii pe care i-am cunoscut acolo, meseria făcută de atîția ani îndemnîndu-mă să discut cu ei pe îndelete, să le pătrund cît de cît în suflete. Anul acesta, la fel…. încît i-am dat dreptate mai-vîrstnicului meu prieten constănțean, Georgel Măcelaru, care îmi spunea, aproape obsedant, că, de fapt, Dobrogea „a fost colonizată de moldoveni de-ai dumitale, de olteni și de munteni, care au găsit aici de muncă, au găsit oameni care i-au primit cu brațele deschise…”. Asta e convingerea acestui om octogenar, un om deosebit dacă mă gîndesc la lungile discuții pe care le-am avut, în curtea casei lui plină de flori, la masa aceea de pe care nu lipseau piersicile mari și zemoase sau carafa cu apă rece, de izvor… „Domnule, noi, dobrogenii, am fost puțini; iar pămînturile noastre erau întinse, tata avea zeci de hectare, ca să mă dau eu ca exemplu, și așa îmi explic eu de ce la noi nu s-au născut atîția poeți, atîția scriitori ca la dumneavoastră…”
„Teoria” lui nea Georgel – cum îi spun și eu, ca toți ceilalți care îl cunosc – e că țăranii din partea loculiui au fost sclavii mentalității ca urmașii lor să învețe numai lucratul pămîntului, la școala aspră a vieții de agricultor. „Tata, pe care-l chema Cristu Măcelaru – n-a vrut să mă dea la școală. Și nici n-am clase multe, ca să zic așa. Eu ajunsesem în ultimul an de școală, la mine în sat, și abia siilabiseam, dar eram în fiecare an premiant, tata îl ducea pe domnul învățător cu trăsura cu caii, că tata avea cai, era geambaș de cai, și cînd venea acasă spunea că ți-am mai făcut, bă, rost de un premiul doi, premiul întîi era luat pe dreptate, și așa am trecut clasele una după alta… Norocul meu a fost că mi-a plăcut să citesc, am citit sute de cărți, acum îmi dau seama că oamenii de aici, adică înaintașii noștri, nu-și dădeau odraslele să învețe studii înalte, le pregăteau doar pentru muncile pămîntului, că ce le trebuie lor carte multă la coarnele plugului!…”.
în altă zi, nea Georgel – să-l vedeți, e un om robust, cu mîinile mari, groase, a fost de toate – și fierar și muncitor pe schele, dar cei mai mulți ani șofer – mi-a povestit cum, aflîndu-se el prin Oltenia, pe un cîmp, a stat de vorbă cu un țăran care-și ara pămîntul. „I-am zis: omule, te văd bătrîn, de ce nu-ți chemi băieții să te-ajute?!… S-a uitat lung la mine, era transpirat și prăfuit tot, și mi-a răspuns că băieții lui sînt la București, la studii înalte, să învețe ca să nu ajungă să muncească așa cum muncește el… Da, asta-i mentalitatea care a făcut ca cei mai mulți oameni de seamă din țara asta să fie din celelalte provincii, pămînturile noastre întinse i-au ținut pe oameni acasă, departe de școlile înalte. Așa că, pînă la urmă, am fost colonizați de dumneavoastră, cei din celelalte regiuni din țară…”. Asta, repet, e convingerea prietenului meu constănțean, pe care v-o spun cu fidelitate. Cît privește „coloniștii”, am cunoscut și în această vară mulți oameni veniți de prin cele patru colțuri ale țării. Despre cîțiva dintre ei, așa cum i-am cunoscut mai ales pe malul mării, voi scrie mai departe…

Eugen VERMANde seamă din țara asta să fie din celelalte provincii, pămînturile noastre întinse i-au ținut pe oameni acasă, depar

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.