~2 min lectură • 2 comentarii

Primăria Bacău transformă un „cuibușor de nebunii” în locuință pentru victimele violenței domestice

Florin Popescu

Unul dintre apartamentele aflate în proprietatea Primăriei Bacău și destinate locuințelor de serviciu ar urma să fie transformat în locuință de necesitate și utilizat ca adăpost temporar pentru victimele violenței domestice.

Propunerea executivului local va fi supusă votului Consiliului Local Bacău în ședința din 11 septembrie 2026.

Potrivit proiectului de hotărâre, aleșii locali vor trebui să aprobe schimbarea destinației imobilului, din locuință de serviciu în locuință de necesitate, precum și darea acestuia în administrare, cu titlu gratuit, către Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău.

Apartamentul urmează să fie utilizat pentru organizarea componentei de găzduire temporară destinată victimelor violenței domestice, în cadrul proiectului „VENUS II AEQUILIBRIJM – Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice”.

Apartamentele de serviciu ale Primăriei, în centrul unui scandal

Primăria Bacău deține mai multe locuințe care pot fi repartizate, prin hotărâri ale Consiliului Local, unor angajați ai instituțiilor subordonate care provin din alte localități.

Regimul acestor apartamente a fost însă în centrul unui scandal în urmă cu aproximativ doi ani, după ce unul dintre imobile a ajuns să fie folosit ilegal timp de 2 ani de o membră USR cu domiciliul în municipiul Bacău.

Cazul a intrat și în atenția Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care a deschis un dosar penal.

În urma anchetei, directoarea executivă a Direcției Patrimoniu din Primăria Bacău a fost condamnată la doi ani de închisoare, cu suspendare, iar fostul director executiv al aceleiași direcții a primit o pedeapsă de un an și trei luni de închisoare, tot cu suspendare. Pedepsele au fost stabilite în urma unor acorduri de recunoaștere a vinovăției.

Și alte instituții folosesc locuințele municipalității

Apartamentele aflate în patrimoniul municipalității nu sunt destinate exclusiv angajaților Primăriei. Alte locuințe sunt date în folosință unor instituții precum Teatrul Municipal „Bacovia” și Poliția Locală.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Rationament de functionar
    8 septembrie 2026, 07:01
    +2

    Imi aduc aminte ca aparuse la TV (la Antena 3 parca) primarul Vizitiu si considera ca e ok sa dra unei blonde de la USR un apartament de 100 mp (inloc sa il dea unei familii nevoiase cu multi copii). Sanatos rationament. L-ati intrebat daca la fel gandeste si acum.

  2. B
    Bacauan
    8 septembrie 2026, 14:21
    +3

    Fără vinovăție…terminați cu răutatea! A venit de la Brăila să ne dea lumină, să renoveze școli, să facă parcări plutitoare și voi numai îl criticați.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.