La ultima ședință de Consiliul Local (CL) Bacău, aleșii băcăuani au aprobat proiectul de hotărîre ce viza completarea obiectivelor de investiții de interes local din municipiul Bacău, printr-un montaj financiar credit/obligațiuni municipale în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei. Proiectul vizează investițiile furnizorului de agent termic al orașului, societatea CET Bacău. „Una dintre preocupările permanente ale Executivului Primăriei Municipiului Bacău este aceea de a optimiza activitatea CET Bacău, principalul furnizor de agent termic către populație și agenții economici”, a declarat Mihaela Grosu, purtător de cuvînt la Primăria Bacău. Pentru realizarea acestui obiectiv au fost luate o serie de măsuri, printre care și modernizarea punctelor termice și a infrastructurii de termie. „Conform HCL 70/2007, punctele termice au fost transferate din patrimoniul CET în cel al domeniului public al Consiliului Local. În urma acestui transfer, ca urmare a faptului că investițiile au fost realizate din sursele proprii ale CET, Primăria Bacău, în conformitate cu Legea nr. 213/1998, este obligată să vireze aceste sume în contul CET, societate care are, la rîndul ei, sume importante de achitat la diverși furnizori. Obiectul creditului/obligațiuni municipale aprobat de Consiliul Local Bacău și de comisia interministerială de aprobare a împrumutului local este de finanțare a unor obiective de investiții de interes local. Conform Legii nr. 273/2006, a finanțelor publice locale, unitățile administrativ-teritoriale pot plăti din credite doar obiective de investiții, nu și datorii”, a mai spus Mihaela Grosu.
Din cauza datoriilor istorice, suferă băcăuanii
„Vechea administrație a Bacăului a lăsat o datorie a CET-ului de 300 miliarde lei (30 milioane de lei ), bani pe care trebuie să-i plătească actuala administrație. La aceasta se adaugă și datoria de 600 de miliarde lei vechi (60 de milioane) a Primariei, pe care actuala administrație a fost nevoită să o plătească în doi ani”, a precizat Mihaela Grosu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.