• cei mai mulți oameni care au venit în audiență la prefectul Radu Cătălin Mardare cu probleme legate de pămînt s-au plîns că primarii nu le fac dreptate • săracii vin la prefect să ceară de mîncare
Primarii continuă să facă legea în comune și să se comporte ca stăpîni absoluți în localitățile pe care le conduc. Oamenii vin „la județ” să-i reclame, unii dintre ei chiar și după ce justiția le-a dat cîștig de cauză în procese care durează ani de zile. Sătui de umblat pe drumuri și de ascultat promisiuni care nu se concretizează, oamenii recunosc că și-au pierdut și ultima speranță.
Cu astfel de plîngeri au venit, ieri, mai mulți petenți la audiențele ținute de prefectul Radu Cătălin Mardare. Majoritari au fost cei care au reclamat că au cerut să li se dea bucățile de pămînt moștenite de la părinți sau bunici, însă comisiile locale în frunte cu primarii îi amînă de ani de zile. Gheorghe Bulmoagă, din comuna Dealu Morii, a solicitat o bucată de teren în localitatea Vultureni. „Am probleme cu primarul din Vultureni, domnu’ prefect. Am o bucată de pămînt acolo moștenire, am scos un document de la Arhivele Statului ca să dovedesc că am dreptul să iau terenul, dar primarul spune că n-am dreptate. Mi-a spus că pot să merg cît vreau la prefect, că tot nu rezolv nimic”, s-a plîns bătrînul.
Ca o dovadă în plus de felul în care sînt tratați oamenii de aleșii locali au venit și spusele lui Gheorghe Elisei, din Măgura. Omul s-ar fi dus la primarul Ionel Vasiloiu să-l roage să-i rezolve o problemă legată de pămînt, iar acesta l-a trimis, într-o manieră deloc plăcută, la viceprimar. „Vicele mi-a zis că el de unde să-mi dea pămînt?”, s-a plîns și Elisei. Prin fața prefectului Mardare au trecut ieri mulți mai mulți oameni, care, dacă nu i-au reclamat pe primari, au avut cuvinte grele la adresa justiției sau a actualei guvernări, care tolerează toate aceste abuzuri. Așa a făcut și Vasile Sava, de 67 de ani, care deși a împlinit de mult vîrsta de pensie, refuză să ia pensie pentru că a fost dat afară abuziv. Omul spune că în carnetul său de muncă s-au făcut tot felul de falsuri, iar pensia care i s-ar calcula acum ar fi nedrept de mică. „Dumneavoastră sînteți tînăr și-mi păreți un om cinstit, însă eu sînt bătrîn și nu mă mai aștept la nimic bun. Din cloaca în care ne zbatem, n-avem cum să scăpăm. Am muncit 40 de ani și nu primesc nici un leu. Și nu mă duc la Casa de Pensii, fiindcă nu vreau să accept falsurile din carnetul de muncă. Să am încredere? În cine să mai cred. Alții fură și eu să am încredere?”, s-a plîns omul, care a plecat din fața prefectului de Bacău fără să ceară ori să aștepte ceva.
Față de abuzurile legate de pămînt care i-au fost semnalate, prefectul Mardare a promis să trimită în localitățile de unde veneau petenți comisii care să verifice toate cazurile. Prefectul va trimite un reprezentant la Vultureni și o comisie de specialiști la Orbeni, unde și Radu Cătălin Mardare a recunoscut că sînt probleme grave legate de fondul funciar. „Nu am reușit pînă acum să rezolvăm toate cazurile, însă vom trimite specialiști care să verifice la fața locului. Sînt prea multe sesizări nerezolvate și trebuie să terminăm cu toate aceste probleme”, a spus prefectul.
Primarii acuzați susțin însă că ei n-au nici o vină. Viorel Fantu, primarul comunei Orbeni, contactat telefonic, ne-a declarat că cei care-l acuză vorbesc prostii. „Situația e sub control, pentru că noi am lucrat atent”, s-a justificat primarul. La rîndul lui, primarul din Vultureni, Neculaie Aileni, ne-a explicat că nu cunoaște cazul în amănunt, iar specialiștii din primărie care aveau documentele nu erau în instituție.
Săracii l-au rugat pe prefect să-i ajute cu mîncare
La audiențele prefectului a venit ieri și Maricel Răileanu, din comuna Săucești. Bărbatul are 32 de ani și caută un loc de muncă. „Primarul din comună ne-a spus că n-are ce să facă pentru noi, că el n-are acolo agenți economici. Noi am stat de la casa de copii și sîntem 11 persoane, cinci frați și restul nepoți. După ce am fost dați afară de la casa de copii din Bîrlad, ne-am întors la tatăl vitreg. Acum două zile ne-a dat cineva două pîini și nu știam cum să le împărțim, că tata mai are și el șapte copii”, s-a plîns Răileanu. Prefectul i-a promis că va face rost de niște alimente și i le va trimite acasă, la familie, pentru a putea trece cu bine sărbătorile.
Printre ultimii intrați în sala de audiențe a fost Vasile Iurchievici, care a mai apelat la primul om din județ și cu alte ocazii, avînd băiatul bolnav de SIDA. Obișnuit să obțină ajutor în acest mod, Iurchievici l-a adus cu el pe băiețelul bolnav. De data aceasta, însă, adultul a venit cu o listă întreagă de cereri: pentru fata de 20 de ani, Veronica, studentă la Bacău, a cerut bani de taxă, pentru băiatul bolnav, un calculator și „vreo 12 milioane de lei, ca să-mi fac o asociație non profit, să mă ocup și de alți copii bolnavi”. Prefectul și-a notat atent tot ce i-a cerut omul, a promis să intervină pe unde poate, dar i-a cerut lui Iurchievici ca fiica lui, care cîștigă 2,5 milioane de lei pe lună la un Fast Food, ca să se întrețină, să-și mai pună și ea cîte ceva deoparte, pentru plata taxelor la facultate. (Eduard ADAM)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.