La Parchetul de pe lîngă Judecătoria Onești a fost depusă ieri o plîngere penală împotriva primarului comunei Mănăstirea Cașin, Cornel Beloiu. Primarul Beloiu este acuzat că s-a împotrivit aplicării unei hotărîri judecătorești privind executarea silită a unor bunuri ale primăriei. Cornel Beloiu a cerut prin instanță evacuarea Cooperativei de Consum Onești din spațiile pe care aceasta le ocupa în centrul comunei Mănăstirea Cașin. Judecătorii au respins cererea primarului Beloiu și l-au obligat la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 48 de milioane de lei. Pentru că primarul nu a achitat acești bani, avocatul Cooperației, Vasile Buzdugan, a apelat la executivul judecătoresc, care a dispus aplicarea sechestrului aiguratoriu pe autoturismul Dacia 1310 proprietatea Primăriei Mănăstirea Cașin. Avocatul Buzdugan și executorul judecătoresc i-au lăsat autoturismul în custodie tot primarului, dar cu obligația de a plăti datoria pînă pe 22 octombrie, dată după care mașina urma să fie scoasă la vînzare. Întîmplarea a făcut ca pe 22 octombrie Cornel Beloiu să vină la Judecătoria Onești. El este inculpat într-un alt dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei, pentru „tulburare de posesie” și tot cu Cooperația Onești. Executorul judecătoresc Valentin Popa, cînd a văzut că mașina Primăriei este parcată în apropierea Judecătoriei a aplicat sigiliu pe aceasta, în prezența unor martori, după care urma procedura de vînzare silită. Cornel Beloiu, cînd și-a văzut mașina sigilată, a făcut o criză de nervi, după care a rupt sigiliile, s-a urcat la volan și a plecat cu autoturismul. Primarul Cornel Berloiu, care se războiește de luni bune cu Cooperația Onești, recunoaște datoria de 48 de milioane către Cooperație, dar susține că sechestrul pe autoturismul Primăriei este un abuz pentru că acesta face parte din domeniul public. (C.BIBIRE)
Primarul din Mănăstirea Cașin s-a ales cu dosar la Parchetul Onești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.