În noaptea de Înviere, bisericile băcăuane au fost păzite, pe lîngă jandarmi și polițiști, și de Gardienii Publici, care au asigurat paza la nouă biserici. Primul obiectiv verificat a fost Biserica Învierea Domnului, unde nu au existat probleme majore. Aici a fost găsit un singur cerșetor, venit tocmai de la Parincea și vreo trei vînzători de lumînări, care la apariția mașinii gardienilor au rupt-o la fugă. Cei mai mulți gardieni au acționat în zona Cimitirului Central și a Bisericii Sfîntul Dumitru, unde curțile bisericilor nu au fost suficient de încăpătoare pentru tot puhoiul de oameni. La Biserica Sfîntul Dumitru a fost prins un tînăr care-și făcea nevoile la colțul bisericii și a fost ridicat de oamenii de ordine exact în mijlocul acțiunii. Treaba cea mai grea a gardienilor a fost să țină lumea venită la Înviere pe trotuare, dar, în scurt timp, circulația pe podul Narcisa s-a făcut numai pe două benzi, pentru că celelalte două erau ocupate de enoriași. Primarul Sechelariu a fost în Cimitirul Central, iar la vederea lui, lumea a uitat de slujbă și mai toți au încercat să ajungă la primar, care a fost flancat de gardieni, pînă la ieșirea lui din cimitir. (Oana MĂGUREAN, Alexandru COVACI)
Primarul Sechelariu, flancat de gardienii publici în noaptea de Înviere
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.