• ieri, la Șerbănești, s-a adunat elita pescarilor sportivi din țară • invitatul de onoare, și unul dintre organizatori, compionul mondial Gianpiero Barbeta, a oferit un adevărat recital
Seria concursurilor de pescuit sportiv din acest an a fost deschisă oficial ieri, la Șerbănești, unde și-au dat întîlnire o serie de foști campioni și vicecampioni naționali, precum și campionul mondial, italianul Gianpiero Barbeta. Cum era de așteptat, după patru ore de concurs, cel care a oferit o adevărată lecție de pescuit a fost italianul, care a reușit să prindă peste patru kilograme de oblete, în condițiile în care toți ceilalți competitori au prins cu cel puțin un kilogram mai puțin. La sfîrșitul competiției, ca un adevărat sportiv, Gianpiero a renunțat la concurs și a cedat locul întîi următorului concurent, bucureșteanul Mircea Constantin. El a fost urmat de băcăuanul Costică Nechifor și de Lucian Bîrsan. Toți cîștigătorii au fost recompensați cu diplome și articole de pescuit oferite de AJVPS și de firma Moldo Top Fishing, ai cărui patroni sînt campionul mondial Barbeta și fostul campion național Gelu Cociorvă. Mai multe amănunte din culisele acestei competiții puteți citi în pagina de vineri, dedicată în întregime pescuitului și vînătorii. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns