Pro musica vineri 2 februarie 2007.

Erroll Garner

Radu CIOBANU

Una din vocile cele mai distincte dintre pianiștii de jazz, cu un stil inconfundabil, Erroll Garner a demonstrat că este cu putință să fii un pianist sofisticat fără a ști să citești notele, că un muzician de jazz creativ poate fi foarte popular fără să-și dilueze muzica sa și că este posibil să rămîi un interpret entuziast fără să-ți schimbi stilul odată format. Un virtuoz strălucitor, care suna ca nimeni altul, împletește elementele stride cu elemente de bop, pe fondul unei țesături romantice. Independența mîinilor determină un sunet complex, în care îmbină obstinato-ul mîinii stîngi cu fantezia melodică a mîinii drepte, fiind supranumit „omul cu 40 de degete”. Un fel de copil- minune, a început să cînte la vîrsta de 3 ani. La 7 ani și-a început cariera profesionistă, apărînd la posturi de radio locale și în teatre din Pittsburgh-ul natal.
Garner, al cărui frate mai mare – Linton – este, de asemenea, un pianist remarcabil, a debutat la radio cu „The Kan-d-Kids” la vîrsta de 10 ani. După activitatea locală din Pittsburgh s-a mutat la New York, în 1944, și a lucrat cu Slam Stewart Trio între 1944 -1945, înainte de a continua pe cont propriu. Prin 1946 își conturase deja stilul propriu și, cînd l-a acompaniat pe Charlie Parker în faimoasa sesiune intitulată „Cool blues”, în 1947, era deja un gigant în devenire.
Cea mai importantă înregistrare a sa rămîne discul „Concert by the sea”, scos la Columbia în 1955. De la începutul anilor ’50 pînă la retragerea sa forțată din motive de sănătate, din 1975, n-a cunoscut liniștea. Cea mai cunoscută compoziție a sa a devenit standard, se numește „Misty” și, pe lîngă variantele jazzistice, a fost înregistrată în maniere simfonică, pop, rock-and-roll, soul și chiar country and western. Compune muzică de film („A new kind of love”), apare în orchestre simfonice fiind, în 1965, singurul american la ORTF.
Garner a colecționat un număr imens de onoruri și premii în timpul vieții. Cetățean de onoare la Pittsburgh, Kansas City și Boston. Premiat cu Grand Prix du Disque de la Academia Franceză de Artă, copii ale lucrărilor sale fiind îngropate într-o capsulă a timpului la Teatrul Francez de Comedie. Criticii francezi l-au numit „Picasso al pianului”, Republica Mali a produs un timbru în onoarea sa. Enterteiner de ținută, neegalat decît de un Louis Armstrong și Fat’s Waller, obișnuia să-și condimenteze interpretările cu emisii vocale de efect. Deși existența sa fizică a fost relativ scurtă (a trăit între 1921-1977) prezența sa în Panteonul muzicii de jazz este o certitudine.

era deja un gig

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!