Casele sinistraților din Comănești nu sînt racordate la rețeaua electrică
în Comănești au fost reconstruite 93 de case, dintre care 37 sînt locuințe noi, inaugurate în decembrie 2006, în cartierele Șupan, Pîrîul Sec și Vermești. „O situație deosebită este cea legată de racordarea acestor case la rețeaua de energie electrică. O parte dintre familii nu au încheiate contracte cu Electrica Bacău, iar cele 19 case din cartierul Pîrîul Sec nu au încă rețea electrică”, ne-a declarat primarul orașului Comănești, Viorel Miron. „Pentru rezolvarea situației, am cerut sprijinul Consiliului Județean, Prefecturii și societății Electrica – Sucursala de distribuție și furnizare a energiei electrice Bacău – dar și societății Electromedia Asău, care efectuează branșamentele electrice”, a mai afirmat Viorel Miron.
Directorul tehnic din cadrul Primăriei Comănești, Nicolae Stamate, ne-a informat că pentru cele 19 locații au fost efectuate studii de fezabilitate pentru întocmirea proiectelor tehnice de execuție a lucrărilor la rețeaua electrică. „Am inceput branșamentele electrice la cele 37 de case care ne îngreunează activitatea deoarece sînt în locuri diferite și nu toți proprietarii au încheiate contracte cu E.ON. în primă fază, vor fi branșați cei care au încheiate aceste contracte” a spus și Silviu Pietroiu, administrator la Electromedia Asău, executantul lucrării.
Din punct de vedere financiar, un sprijin deosebit va fi acordat în continuare din partea americanilor de la Agenția de Dezvoltare Internațională (USAID), Community Housing Finance (CHF) și Habitat for Humanity, care au asigurat împreună cu Primăria Comănești finalizarea lucrărilor la cele 37 de noi locuințe. La acestea se adaugă și ajutorul acordat în 2005 unui număr de 187 de sinistrați, care au primit cîte 20 de milioane de lei fiecare de la societatea Electrica, sucursala Bacău. (Romulus Dan BUSNEA)e sin
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.