• profesorul de sport Viorel Ungureanu este acuzat de unii părinți și de cîțiva colegi că are un comportament inadecvat cu fetele din clasele mai mari • colegul său, Laurențiu Tufă, susține că părinții i s-au plîns că atinge fetele pe fund și sîni și le vorbește despre sexualitate • Viorel Ungureanu spune că totul nu este decît o făcătură a adversarului său politic
Un profesor din comuna Colonești este suspectat de unii dintre colegii de catedră că are un comportament necorespunzător cu elevele sale. Viorel Ungureanu predă educația fizică elevilor de la școlile generale din Colonești și Spria. Potrivit unora dintre profesorii de la școala din Colonești și Spria, discuțiile referitoare la comportamentul verbal și fizic al lui Viorel Ungureanu în relația cu fetele din clasă au început în urmă cu aproape patru ani. Atunci, elevii, profesorii și oamenii din sat îl suspectau pe Ungureanu că ar întreține o relație extraconjugală cu o elevă din clasa a opta. „Nu știu dacă între profesor și eleva despre care se vorbea a existat o relație, dar cert este că la acea vreme, în urma unei reclamații venite din exterior, domnul Ungureanu a fost cercetat inclusiv de poliție. Știu că într-o seară, unchiul fetei, care bănuia că profesorul este încuiat cu fata în școală, a spart vreo 60 de geamuri de la școală ca să-i găsească pe cei doi”, spune Costel Ciobanu, directorul coordonator al școlii din Colonești. După acel scandal, Viorel Ungureanu, care era și director al școlii, a fost schimbat din funcție.
Recent, cîțiva părinți ai fetelor de la școala din Colonești au sunat, impacientați, la redacție, pentru a sesiza comportamentul inadecvat al acestuia în relația cu fetele din clasele mai mari. „Nu este posibil să ne trimitem copiii la școală, iar el să se lege de aspectul fizic al fetelor sau să-și permită să înjure ca la ușa cortului. Le pune mîna pe fund sau pe sîni, ori le face avansuri legate de sexualitate. Din punctul meu de vedere, școala înseamnă educație, nu bătaie de joc, cum se întîmplă la Colonești. Cineva trebuie să facă ceva pentru a lua măsuri împotriva profesorului „, spun, indignați, părinții elevilor.
Curios este că, deși în sat se vorbește despre atitudinea profesorului Ungureanu, la nici una dintre cele două școli în care acesta predă nu există o sesizare oficială în legătură cu „apropierea” de eleve a profesorului de sport. „Știu că pe la colțuri se vorbește despre atitudinea profesorului Ungureanu, dar noi, la școală, nu am primit nici o plîngere scrisă de la părinți. Doar cîteva reclamații verbale venite de la cîțiva părinți de la școlile din Spria și Colonești”, mai spune directorul Costel Ciobanu. Cel mai înverșunat împotriva profesorului de sport este colegul său de catedră de la Școala din Spria, Laurențiu Tufă. Acesta susține că în mai multe rînduri a primit reclamații de la părinți, care se pîngeau că Viorel Ungureanu se leagă de fete. „Am organizat o ședință cu părinții la școală și cîțiva părinți care au fete s-au plîns că profesorul de sport se leagă de fete. Ba le atinge, ba se leagă de dimensiunea sînilor sau face remarci la adresa lungimii fustelor, spunînd că important este ce se află sub fustă. Pe băieți îi înjură sau îi și lovește. Părinții erau revoltați și spuneau că ei își trimit copiii la școală să învețe, iar un asemenea comportament al unui profesor nu-și are locul într-o instituție de educație”, spune profesorul Laurențiu Tufă. Ca să-și susțină afirmațiile, el a adus doi elevi de la o clasă din Spria și i-a pus să relateze discuțiile pe care le poartă cu profesorul Ungureanu. „Eu l-au auzit pe dom’ profesor cum a zis că Vasilica are țîțele mari. După aia, la o oră de sport, a rămas singur în clasă cu o fată, iar pe noi ne-a trimis să alergăm afară. Sau la unu’ a sărit cu un cuțit, că-l enervase”, povestește copilul. Rodica Faliș, mama fetei de la școala din Spria, despre care profesorul a spus că are sînii mari, a sărit ca arsă cînd a auzit discuțiile la adresa fiicei ei. „E adevărat că e mai voinică, dar nu e treaba lui. Mă deranjează cum pune problema, da’ nu am fost la școală să spun nimic, că n-am avut timp. Da’ cred că dacă mă duceam, îl dădeam pe Ungureanu cu capu’ de bancă, nu alta. Îi în prag de pensie, ar trebui să se poarte frumos, nu să se uite la fete”, spune, indignată, femeia.
Întrebat despre discuțiile care se poartă în sat legat de comportamentul său, profesorul Ungureanu susține că totul nu este decît o făcătură a unui adversar de-al său, Laurențiu Tufă. „Este un jalbagiu de profesie și de ani de zile face așa. Eu nu am nici o treabă cu fetele. Este normal că le mai ating, dar fac asta pentru că sportul implică și riscuri. Iarna, cînd sportul se face în clasă, le ajută să facă roata sau rostogolire, pentru că e periculos pentru articulații. Sînt profesor de 35 de ani și cunosc idealul educativ al societății după revoluție. Nu sînt un autocrat sau un egocentrist, am o relație de afectivitate normală cu elevii. E normal să facem loisir cu copiii, ca să se simtă bine în spațiul ăsta”, se disculpă Viorel Ungureanu.
Discuțiile pe tema apropierii nejustificate a profesorului Ungureanu de elevele sale au izbicnit în plină campanie elevtorală. Interesant este că atît Laurențiu Tufă, cît și Viorel Ungureanu, au fost implicați în campania electorală. Primul a candidat la funcția de primar din partea PD, iar cel de-al doilea, consilier din partea PNȚ. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns