Mijlocul lunii iunie este, de regulă, din punct de vedere al conducerii Sindicatului Liber din Învățămînt (SLI), începutul nebuniei numită „bilete de odihnă și tratament”. Anul acesta nu a făcut excepție, și, drept urmare, aceasta a fost „lovită” de o adevărată avalanșă de cereri de bilete. „La nivelul întregului județ sînt aproximativ 4.000 de cereri pentru bilete de odihnă și tratament, marea majoritate a solicitărilor fiind pentru biletele la mare, în perioada iulie – august. Fiecare e liber să solicite, dar datoria noastră e să le explicăm cum stau lucrurile. Dacă, în total, vor veni vreo 2.000 de bilete ne putem declara fericiți”, ne-a declarat Iulian Oprișan, vicepreședintele SLI. În aceste condiții, foarte mulți profesori vor trebui să se mulțumească cu un concediu petrecut pe Insula de Agrement, la casa părintească de la țara sau, în ultimă instanță, într-o stațiune, cu un bilet luat la „liber”. Altfel, SLI a primit pînă acum 136 de bilete de odihnă și alte 226 de bilete de tratament. Primele sînt pentru perioade de pînă la 1 iulie, în timp ce în cazul celei de-a doua categorii, data limită „merge” pînă la 5 august. Cît privește biletele de odihnă pentru lunile iulie, august și septembrie, Oprișan spune că numărul acestora va fi cunoscut în cursul săptămînii viitoare. Prețul unui bilet de odihnă – sejur de zece zile cu pensiune completă – este de circa 2,5 milioane de lei, în timp ce un bilet de tratament – 18 zile, pensiune completă și proceduri medicale – ajunge la aproximativ 6,5 – 7 milioane de lei. Sumele reprezintă contravaloarea reală a unui bilet subvenționată în proporție de 50%, dar și așa prețul este, în cazul biltelor de tratament, extrem de mare pentru un cadru didactic care are un salar mediu de 4 – 5 milioane de lei pe lună. Vicepreședintele Iulian Oprișan spune că Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt încearcă să obțină, la nivel național, o nouă diminuare a prețurilor în cauză, dar o decizie în acest sens se va afla de abia la începutul săptămînii viitoare. (Eduard CUCU)
Profesorii au dat năvală la bilete de odihnă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.