Proprietari de livezi nu mai vor să facă treabă după ureche

O buză de primăvară atîrna peste Comănești, la jumătatea săptămînii trecute. âți venea să uiți și de iarna care nu a fost, dar și de răceala din toate. Dăduse un soare parșiv printre nori, de credeai că de-acum e gata cu toate relele, fie din propria viață, din economia națională sau din politică. Mirosea, oricum, a primăvară la Comănești, unde am ajuns să ne întîlnim cu o mînă de pomicultori de ocazie, care ceruseră să stea de vorbă cu un specialist, să vadă pe viu că pomii se curăță numai după cum scrie cartea, dacă vrei să ai și ceva recoltă. Specilistul era inginerul Florin Acatrinei, doctor în pomicultură dealtfel, patronul pepinierei „Pom Altoi” din Letea Veche și consultant la Oficiul Județean de Consultanță Agricolă din Bacău.

Mîna de oameni cu care trebuia să ne întîlnim s-a făcut un grup numeros imediat după ce am ajuns la locul faptei, pe care Georghe Calu, consultantul agricol de zonă al OJCA, l-a ales la o veche cunoștință a noastră, taman acasă la inginera Emilia Caloianu, la pensie acum, dar o neîntrecută maestră în arta panificației. Frumoasă gospodăria familiei Caloianu, curată ca un pahar, cu un ușor aer patriarhal. Colo cîteva găinușe, nelipsitul cățel, ici o tufă de trandafiri, colo un măr, dincolo, livada și grădina cu de toate – adică și ceva viță de vie și un soi mai rar de zmeur, negru, cîțiva pruni și meri, un nuc încă falnic. Pe o palmă de teren. Cu gazda noastră alături am și intrat în miezul problemei, cu „elevii” de ocazie ciotcă în jur. Nici n-a clănțănit bine foarfecele de curățat pomi în mîna inginerului Acatrinei, că asistența s-a și pus pe întrebat. Cum se curăță un pom bătrîn, să-l aduci la o stare mai bună, să-i mai lungești viața cîțiva ani? Cum e mai bine să dai, unui pom, forma de rod: cupă, palmentă sau spindel? Cum se plantează pomii aduși din pepinieră? La ce distanță plantezi pomii unul de altul? Cum și cît trebuie să sapi la rădăcina pomului și cît îngrășămînt trebuie să-i dai?
Inginerește, dar și școlărește, Florin Acatrinei trece la treabă lîngă un pom tînăr, dar cam scăpat din foarfece. Lecția începe de la formarea pomului, de tînăr, de la orientarea șarpantelor. Mai bine de patruzeci de perechi de urechi și tot atîtea de ochi erau focalizate într-o singură direcție. Peste gard, din stradă, se ițesc două-trei capete, curioase. Cîțiva întîrziați care nu vor să piardă nimic. Unul scapă, și el, o întrebare, iar ceilalți sar cu gura și îi îndeamnă să intre în curte. De prin buzunare s-au ivit și cîteva foarfece de pomicultor, doar-doar ar apărea ocazia să se găsească ceva de retezat. Printre toți, nea Petrică, om trecut prin viață, tăietor de meserie prin livezile de piersici de la Cernavodă, nu are stare și ar tot intra în vorba inginerului. Ceilalți îl cam reped, cu ochii la cîțiva meri pe care chiar nea Petrică i-a cam ciuntit, dar meseria, brățară de aur, nu se lasă cu una cu două, iar omul trage din cînd în cînd cîte o concluzie. Altfel, destul de potrivită.
Și, uite așa, trecem de la măr la păr, de acolo, la un prun, apoi la un vișin, iar cineva nu se lasă pînă nu corectăm „sever” și un măr de lîngă casă, pentru care răsar, ca din pămînt, și două-trei fierăstraie de pomicultor, de care proprietarii erau tare mîndri. N-au durat zece minute și alături de măr au rămas cîteva crengi groase, numai bune pentru foc. Am fost la multe astfel de demonstrații organizate de OJCA prin satele băcăuane, dar rar mi-a fost dat să văd atîta interes real pentru pomicultura făcută ca la carte. Ne-a Petrică, tăietorul de cartier – aflu -, era cu gura pînă la urechi. O clipă i-am văzut și palmele, mai bătucite ca maiul, și parcă mi-au trecut prin față cîteva secvențe ca dintr-un film cu oameni mulți prin livezile dobrogene, printre care am avut fericirea să trec, cîndva. Frumoasă meseria de pomicultor. Dar nu ușoară! (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!