• deputatul Valeriu Gheorghe, care a fost contestat de protestatari, susține că la mijloc e mîna a doi membri excluși din PNL, care au venit cu amenințări doar pentru a se reveni asupra deciziei
Un grup de membri ai Partidului Național Liberal (PNL) s-a strîns ieri în fața sediului partidului, pentru a protesta împotriva conducerii formațiunii. Persoana vizată în special de protest a fost președintele organizației județene a PNL, deputatul Valeriu Gheorghe. Contestatarii au declarat că reprezintă un grup de aproximativ 200 de membri ai partidului, care nu sînt de acord cu excluderea din organizație a doi lideri zonali din oraș: Doru Munteanu, conducătorul din zona Aviatori, și Tiberiu Dospinescu, liderul zonei Nord. „Acești oameni au fost excluși fără ca să fim și noi consultați. Nu a fost convocată Adunarea generală a organizației județene. Măsura a fost luată doar de cei din Biroul permanent, nouă nu ni s-a cerut părerea și n-am fost anunțați”, a susținut Vasile Hanu. Oamenii și-au exprimat nemulțumirea și față de deputatul Valeriu Gheorghe, că ar fi blocat înscrierile în partid, invocînd că este perioadă preelectorală.
De cealaltă parte, deputatul Valeriu Gheorghe susține că, de fapt, cei care au organizat protestul de ieri ar fi chiar cei doi liberali excluși din partid. „Ei ne-au amenințat că, dacă nu revenim asupra deciziei de excludere, Valeriu Gheorghe își va pierde capul. Munteanu și Dospinescu au contactat pe membrii Consiliului de Onoare, în speranța că îi vor convinge. Sînt doi lideri de sindicat care au crezut că în PNL problemele se pot rezolva ca la sindicat, bătînd cu pumnul în masă. Nu se poate așa”, ne-a declarat Valeriu Gheorghe.
Acesta a adăugat că protestul de ieri nu a fost întîmplător, sindicaliștii încercînd să facă zarvă taman cu o zi înainte de Delegația Permanentă, în speranța că vor avea cîștig de cauză. Valeriu Gheorghe a ținut să precizeze că, din informațiile obținute de el, în grupul de protestatari erau foarte mulți colegi sindicaliști ai celor doi membri excluși din PNL, dar care nu sînt membri liberali și nici nu au vreo treabă cu partidul. (Oana ALBU)
Lasă un răspuns