*”Adevărul așteaptă, numai minciuna e grăbită”
(Al. Vlahuță)
Nu știu dacă ați observat că de o bună bucată de vreme nu se mai fac statui celebrităților decedate. Străbunul „de mortuis nihil nisi bene”, aplicat cu strictețe, duce și el la concluzia comodă a inutilității unei statui. Astăzi, însă, doar primul ministru, Adrian Năstase, încearcă să-și ridice de viu o statuie de vorbe, luîndu-și un fel de asigurare asupra eternității. În două scrisori deschise adresate Opoziției și în alte două apariții televizate n-a făcut altceva decît să se prezinte pe El magnificul, El cumpătatul, El înțeleptul, El conducătorul iubit, El absolut necesarul, El cel ce trebuie ales, pentru că ceilalți candidați la scaunul prezidențial „sînt niște jigodii”, după spusa sa. Dacă mai înainte (în pofida ironiilor și a vizibilei lui aroganțe) se exprima îngrijit, acuma a trecut la limbaj de cîrciumă și amenințări de stînă. Cel puțin scrisorile deschise abundă în invenctive injurioase, în acuzații false și hazardante, în calomnii inadmisibile pentru un premier. Și cum „hîrtia nu roșește” (Cicero), șeful Guvernului a înșirat pe ea tot felul de mitocănii asemenea cu „număratul ouălor”. Nu există nici un mijloc mai eficient ca minciuna pentru ca un om să-și piardă onoarea. Ori, după spusa lui Publius Syrus „cine-și pierde onoarea, nu mai are, apoi, ce să piardă”. Cît de dezonorant este pentru Adrian Năstase să susțină mincinos că Theodor Stolojan este corupt, că este „păpușa-paiață a lui Traian Băsescu, că este susținut de mafia bancară” etc. Presa, însă, a relatat necontenit doar despre devalizările bancare făcute numai și numai de vîrfurile pesediste, Stolojan nefiind implicat niciodată în vreun scandal de acest soi. Graba de a calomnia o Opoziție care n-are cum fi coruptă (frînele conducerii fiind în mîna PSD), demonstrează cît de jos a coborît pe scara minciunii domnul Adrian Năstase. Doar minciuna e grăbită în a arunca cu lături în capul cuiva. Adevărul așteaptă și va triumfa. Aveam, cu cîteva luni înainte credința că primul ministru este un caracter mare. Dar nu e așa. „Unde nu există un caracter mare, nu există nici om mare”, susține Romain Rolland și e bine de reținut.
Se pare că orientarea spre dreapta a electoratului produce frisoane candidatului la preșidenție, Adrian Năstase. Din acest motiv, amendează pe nedrept oameni care n-au nici în clin nici în mînecă cu corupția. Înțeleg că domnia sa are nevoie să-și ridice o statuie de moralitate, fiindcă pentru el statuia constituie o iluzie de nemurire față de ceea ce este el cu adevărat. Dumnealui dorește, în continuare, Puterea ca să se răsfețe în bogăție și plăceri vînătorești, chiar dacă e înconjurat de o țară care geme în sărăcie și neputință. Ales președinte de stat, nu va fi cîrmuitorul înțelept, ci paznicul unei temnițe de tip comunist. Statuia sa autoridicată va semăna prea vizibil cu personajele lui Caragiale. Între atîția Cațavenci și Farfurizi nu știi pe care să-l alegi de model. (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns