Papa Ioan Paul al II-lea s-a stins din viață
Ioan Paul al II-lea s-a aflat la conducerea Bisericii Catolice de peste un sfert de secol. El este primul Papă în decurs de 455 de ani care nu este de naționalitate italiană și care a reușit să cucerească întreg Mapamondul cu charisma și vasta sa cultură. Viața și Pontificatul lui Ioan Paul al II- lea sînt un reper pentru orice creștin, indiferent de orientare. Papa a supraviețuit celui de-al doilea război mondial, a depășit două regimuri totalitare, nazism și stalinism, și a contribuit decisiv la căderea Zidului Berlinului. Demersurile Papei pentru pace și ecumenism au influențat mersul istoriei ultimilor ani. în cele peste zece mii de discursuri ținute în cei 26 de ani de Pontificat, a făcut în așa fel încît Biserica să se ocupe de toate subiectele importante: ideologie, modele economice, probleme sociale, rasism, mediu, subdezvoltare, securitate, dezarmare etc. Moartea Papei reprezintă încheirea unei epoci… Ce părere au băcăuanii despre această grea pierdere suferită de lumea creștină?
Daniela Crețu, 48 de ani, consilier: ” La auzirea veștii morții lui mi-au dat lacrimile. Un om de mare valoare, un suflet ales, un adevărat pacifist. A luptat pentru unirea creștinilor și pentru depășirea conflictelor de orice tip. Sper ca noul Papă care va fi să continue ceea ce a început Papa Paul al II-lea. Nu este normală sărbătorirea Paștelui de două ori, precum și multe alte aspecte existente prin scindarea Bisericii”.
Dorel Boldor, 47 de ani, mecanic: ” Orice om care moare, este o pierdere. A fost o mare personalitate. Pentru catolici este o pierdere foarte mare, iar pentru noi, ortodocșii, este pierderea unui om de o mare valoare. Oricine va veni îi va lua locul cu succces în atribuțiile sale”.
Constantin Nica, 44 de ani, pensionar: „O văd ca pe o pierdere grea atît pentru catolici, cît și pentru ortodocși. Un luptător mare pentru pace și înțelegere. Este o mare durere.”
Vasile Lăcătușu, 24 de ani, agent de pază: ” Este trist că a murit. A făcut multe pentru lumea asta și chiar pentru țară. A vrut să ne învețe să avem mai multă încredere în Dumnezeu. Sperăm ca și următorul Papă să fie la fel de bun.”
a consemnat Mircea MERTICARIU
Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.