Plusuri, dar mai ales minusuri…
• Bacalaureatul celor o sută de fițuici
Doru CIUCESCU
Odată cu afișarea, în urmă cu cîteva zile, a rezultatelor contestațiilor, s-au încheiat lucrările prevăzute de calendarul bacalaureatului, dar nu și problemele legate de acest examen. Formal, s-a constatat blocajul în eliberarea diplomelor creat de neluarea la timp a măsurilor ce se impuneau după schimbarea titulaturii ministerului de resort (diplome, ștampile, timbre seci). Probleme de altă natură, chiar mai importante, au rămas.
înainte de a încerca să fac unele comentarii generale, mă voi referi la unele aspecte punctuale. în acest an am fost președinte al comisiei de bacalaureat organizat la Liceul Pedagogic „I. D. Perpessicius” din Brăila. A fost pentru prima oară, după aproape trei decenii de participare ca președinte de comisie, cînd la centrul de examinare la care am fost repartizat nu s-a organizat nici un fel de protocol, în afară de apă plată (!) pentru membrii comisiei, profesorii – examinatori (la probele orale de limba română și limbi moderne, precum și la proba practică de educație fizică) sau pentru profesorii – asistenți.
Ca o primă noutate: anul acesta a fost obligatorie organizarea unei săli pentru depozitarea, pe parcursul probelor, a genților, poșetelor, telefoanelor mobile, cărților și a oricăror altor surse potențiale de informare. A doua noutate, legată de prima, este faptul că subiectele, în număr de 100 la fiecare disciplină, nu au mai fost secrete; s-a tras la sorți numai varianta. în acest fel, ministerul a scăpat de grija ținerii secretului subiectelor, care s-a dovedit o povară prea mare. Printre avantajele acestei măsuri se număra acela că se evita comerțul la diferite nivele cu subiectele, așa cum s-a întîmplat în alți ani. Dezavantajul principal al acestei măsuri este că răspunsurile la aceste subiecte pot fi elaborate cu mult timp înainte de începerea bacalaureatului și apoi multiplicate, care să fie apoi utilizate ca fițuici, în special la probele scrise.
Este evident că într-o sală unde cei doi profesori-asistenți își fac datoria în mod corespunzător probabilitatea de a se scoate o fițuică este foarte mică, chiar pentru maeștrii prestidigitatori. Care a fost rezultatul aplicării acestui experiment al ministerului la care ocupantul fotoliului de ministru se schimbă de cel puțin două ori într-o legislatură? La nivel național, în fiecare zi au fost eliminați cel puțin 40 de candidați pentru utilizarea sau tentativa de utilizare a unei fițuici. Unul dintre aceștia, care a fost menționat de un post de televiziune, avea 50 de fițuici într-o șosetă, restul, pînă la 100, fiind în cealaltă. Fițuica poate avea dimensiunile unei cutii de chibrituri, deoarece există copiatoare performante pentru multiplicare, iar vederea tinerilor este bună. Mass-media ne-a mai informat că în numeroase W.C. -uri din școli s-au găsit teancuri de fițuici numai bune pentru a fi consultate sau luate în sală. De asemenea, într-un județ s-a constatat că peste 200 de lucrări scrise la disciplina Limba și literatura română sînt identice, deși provin de la săli sau centre de examinare diferite! Rezultă că pregătirea pentru bacalaureat din acest an s-a rezumat, nu de puține ori, în procurarea a 100 de fițuici pentru fiecare disciplină.
în consecință, cu uimire și curiozitate crescîndă așteptăm următoarea invenție în domeniul bacalaureatului a actualului ministru sau a aceluia care va urma. Dar, cel puțin pînă în sesiunea din luna august a acestui an, bacalaureatul celor 100 de fițuici va fi oficial, fără ca ministerul să riște un scandal cu desecretizarea subiectelor, care să ducă la demiteri.deși provin de la săli sau centre
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.