PUR ȘI SIMPLU

Ascensiunea mediocrității întrepide

Era de așteptat ca, în ultimii ani, să se producă o fericită descătușare în perimetrul creației și spiritualității, să se declanșeze un lanț de mutații, de energii cărora cenzura comunistă le pusese botnița decenii de-a rîndul. Se putea bănui că vor ieși la lumină opere care nu au putut fi publicate sub dictatură. Așteptarea nu s-a împlinit, pentru simplul motiv că astfel de opere n-au prea existat. Noi n-am avut o literatură underground, ci doar dorița expresă de a fi prezenți, publicați și cunoscuți publicului, acceptînd tacit dificultățile și piedicile ce le presupune această dorință. Dacă nu s-a produs o revărsare de opere inedite, în schimb se resimte invazia (în perimetrul artelor, literaturii și muzicii), a unei armate de neaveniți, care încearcă să se impună, ostașii ei dorind nimic altceva decît să fie recunoscuți ca valori consacrate. Ca în orice momente tulburi, s-au confuzionat noțiunile de libertate și democrație, realitatea imediată urmînd din aproape în aproape această confuzie. Asta nu înseamnă că terenul creației este complet gol. Au apărut destule cărți, opere muzicale și lucrări de artă plastică cu o valoare incontestabilă. Numai că, alături de acestea, peisajul cultural este puternic poluat de arte facte de o mediocritate îngrijorătoare, însă bine primite de către un public cel mai puțin avizat, care confundă libertatea de creație cu maneaua sau carpeta cu „Răpirea din serai”. Libertatea este indispensabilă pentru creator. În ceea ce privește democrația, lucrurile stau altfel decît la nivelul întregii societăți. În cultură există o incompatibilitate între libertate și democrație. Democrația înseamnă impunerea voinței majorității. În cultură democrația este inoperabilă. Aici acționează elitele. Nu există indivizi cu drepturi egale, nu poți vota ca la alegeri. În fața operei literare, muzicale sau de artă plastică ești singur. Apoi, creatorul va fi recunoscut și apreciat de cîțiva aleși (în general critici literari sau de artă). Mulțimile pot cel mult să preia judecățile de valoare ale cunoscătorilor. De pildă, Nichita Stănescu nu putea fi gustat de „mase”, care nu înțelegeau și nu înțeleg mare lucru din poezia sa, dar acestea au acceptat opiniile scriitorilor și criticilor (foarte favorabile poetului) și încet, încet poezia nu foarte simplă a autorului „necuvintelor” a devenit și pentru neinițiați o bună introducere în poezia modernă.

Rezumînd, în spirit democratic, oricine poate scrie poezie, dar recunoșterea calității de poet autentic o atestă elitele intelectuale. Romanele S.F. și „romanele roz”, cele polițiste și diversele scrieri aflate la granița dintre document și ficțiune, producțiile „artistice” de televiziune, „muzică de consum” etc., toate răspund unor aspirații (hai să zicem) sociologice ale celor mulți. Nu întrunesc, însă, aprecierile specialiștilor. În Occident se face o distincție clară între „cultura de masă” și cea cu idealuri estetice și nimeni nu pretinde că o producție artistică ce vrea să cucerească mulțimile să fie înscrisă între valorile perene. Că cele două deziderate se pot întîlni, uneori, în una și aceeași opera, asta e o altă poveste.

Necesar și foarte important este că arta și cultura să fie accesibile unui număr cît mai mare de oameni. Dar aceasta n-are a face cu ce se întîmplă în spațiul producerii și selecției operelor de artă. Ceea ce se întîmplă acum, în aceste domenii, ține de domeniul confuziei totale, pentru că plecînd de la ideea că democrația acordă orice libertate, în spațiul culturii au pătruns mediocrități întrepide, onctuoase, insistente, cîteodată cu mulți bani sau agresiv sponsorizate. Spectacolul oferit de acestea frizează penibilul, mai ales în orașele”centre culturale”, unde numărul specialiștilor (criticilor, în special) este îngrijorător de mic. Grupuri de veleitari au cucerit instituții literare, reviste, asociații profesionale și societăți culturale și acum schimbă cu dezinvoltură servicii reciproce. În această manieră au apărut, peste noapte, cohorte de „scriitori mari”, de „dramaturgi de geniu” care în condiții normale de selecție ar fi fost opriți la rubricile de poșta literară, muzicală sau de artă. Filtrul critic nu funcționează prea corect, iar criticii onești se împuținează văzînd cu ochii. Sînt rari acei oameni care comentînd producția artistică au devenit, prin judecățile lor de valoare, în măsură să discearnă opera bună de „făcătură”. Aceștia trebuie să probeze întotdeauna că își exprimă punctul de vedere cu profesionalitate și onestitate (dacă îl au, în primul rînd) și nu fac tranzacții cu opiniile lor. În locul democrației care permite pătrunderea în cultură a oricui în calitate de creator, este mult mai utilă impunerea unor criterii simple și riguroase de selecție. În locul lozincii „libertate și democrație”, în cultură ar trebui adoptat sloganul „libertate și selecție nemiloasă”. (Vasile Pruteanu)