O delegație de localnici din comuna Bîrsănești a venit, ieri, în audiență la prefectul Gabriel Berca, oamenii cerînd să fie ajutați să nu își piardă terenurile. în comună, aproape 200 de localnici s-au răsculat pe motiv că terenurile cu care au fost împroprietăriți sînt revendicate de foștii proprietari. „Sînt două sute de revendicări ale oamenilor, care se tem că vor pierde suprafețele de teren pe care le-au primit în proprietate. Suprafața de 1.100 de hectare este acum cerută de foștii proprietari, iar localnicii trebuie să dea pămîntul înapoi și să fie despăgubiți”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. în urma întîlnirii, s-a dispus ca primarul din comună să analizeze fiecare caz în parte și să delimiteze suprafețele de pădure cu pricina. Totodată, cele două sute de dosare vor fi verificate în instanță, să se vadă dacă nu există litigii de natură penală, iar după ce se vor analiza atît doleanțele oamenilor, cît și cererile de retrocedare ale foștilor mari proprietari, se va lua o decizie. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.