Un lucru inedit se întîmplă în Asociația de proprietari nr. 72, din Bacău. în ziua stabilită pentru spălarea scării blocului, locatarii sînt obligați să lase în fața ușii pentru femeia de serviciu cîte un bidon de doi litri cu apă caldă. „Am apelat la această măsură pentru că femeia de serviciu se izbea doar de uși închise atunci cînd venea vorba de spălat scările. Astfel, în ziua X, locatarii lasă la plecare, în fața apartamentului, cîte un bidon cu apă caldă. în acest fel, femeia de serviciu nu mai sună în zadar la apartamente nelocuite și nici nu se face consum la singura persoană care stă de regulă acasă”, spune Niculina Tîrîș, administratorul asociației de proprietari „Constructorului 72”. Cele 34 de scări din asociație sînt administrate de trei îngrijitoare. Astfel, o zi pe săptămînă, băcăuanii din zona Narcisa trebuie să lase la ușă un bidon cu apă pentru igienizarea blocului în care locuiesc. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.