• Constantin Daragiu susține că a fost accidentat, împreună cu un anagajat al său, de către un agent de circulația • bărbatul spune că accidentul a avut loc după ce polițistul a băut cel puțin două beri • la spital, Daragiu a fost internat după amiaza și externat în toiul nopții, în pijamale • medicul susține că l-a externat pentru că Daragiu intenționa să folosească spitalul în răfuiala cu polițistul • șeful Poliției este decis să facă lumină în acest caz cît mai curînd
Constantin Daragiu, de 50 de ani, din Bacău, acuză un agent de circulație că s-a urcat beat la volan, a făcut un accident și a fugit de fața locului. Potrivit spuselor lui Daragiu, vineri seara a fost lovit împreună cu un angajat de agentul Robert Hăisan, care se urcase băut la volan. „Eram în barul de lîngă Poliție și l-am văzut la o masă pe Rober Hăisan, care bea bere. L-am urmărit intenționat să văd dacă bea bere cu alcool sau fără, întrucît în primăvara acestui an agentul mi-a retras dreptul de a conduce pe motiv că m-am urcat băut la volan. Am văzut că, după ce a băut două beri, Hăisan s-a urcat la volanul mașinii personale și și-a scos mașina din parcare pe lîngă un echipaj al Poliției. Atunci am încercat să îl opresc, împreună cu un angajat al meu, Ionel Lupovici, și să cer echipajului de poliție să îi ia alcoolemia, că legea e aceeași pentru toți. Cînd ieșea cu mașina din parcare a dat peste Lupovici, iar eu am sărit să îl opresc. Polițistul a continuat să meargă și ne-a tîrît pe capota mașinii încă vreo zece metri. S-a dat jos din mașină și a fugit în sediul Poliției. Noi țipam de se adunase lumea ca la urs. Am dat fuga la echipajul de poliție, iar ei ne-au spus că nu e de competența lor acest caz”, ne-a declarat Constantin Daragiu. Cei doi bărbați au plecat la poliție. Au fost duși de un echipaj la Medicină Legală și pentru că programul se terminase au revenit la Poliție pentru declarații. „Mie nu mi-au luat nici o declarație pentru că mă durea tare piciorul și am plecat la Urgențe, unde mi l-au pus în ghips. M-am întors la poliție, dar tot nu mi-au luat declarație”, spune și Lupovici. Constantin Daragiu relatează că a stat ore în șir la Poliție fără să îl bage nimeni în seamă.
Externat în toiul nopții, numai în pijamale
După vreo patru ore a ajuns și el la Urgențe, însoțit de un arsenal de polițiști. „Au venit cu mine toți ofițerii și comisarii de la Circulație, de parcă eu eram infractorul. Acolo m-a văzut medicul chirurg Perju, mi-a făcut analize și m-a internat. Pe la unsprezece noaptea a venit domnu’ doctor și m-a dat afară din spital. Mi-a zis că mă externează pentru că nu mai pot rămîne acolo. M-a luat la goană în pijamale. Am plecat acasă cu un taxi. Acum mi-e teamă că vor mușamaliza tot cazul, că-i vor aranja alcoolemia agentului de circulație”, a mai spus Daragiu.
Chirurgul Dan Perju a recunoscut că l-a externat pe Constantin Daragiu în toiul nopții, dar susține că a avut un motiv întemeiat: nu a vrut să implice unitatea spitalicească în ceea ce părea o răfuială cu un polițist. „A venit la Urgențe însoțit de mai mulți polițiști. La consultație mi-a declarat că a fost izbit de o mașină a unui polițist, lucru contestat vehement de polițiștii care erau de față. I-am făcut analizele, care au ieșit bune, dar l-am internat pentru a preîntîmpina o eventuală complicație. Seara, la contravizită, pacientul Daragiu mi-a spus că, de fapt, el s-a așezat intenționat pe capota mașinii pentru că avea o răfuială cu polițistul care conducea. Polițistul a mers cu el pe capotă cîțiva metri, dar fără viteză. Cînd am auzit asta am realizat că vrea să se folosească de biletul de internare împotriva polițistului și imediat l-am externat pentru că nu vreau să implic spitalul în certurile lor”, ne-a declarat medicul chirurg Dan Perju.
„Cercetăm cine e în spatele acestui incident”
Temerile lui Constantin Daragiu și Ionel Lupovici, cum că dosarul ar putea fi mușamalizat, au fost înlăturate de chestorul șef Vasile Vrabie, șeful Inspectoratului Județean de Poliție. Acesta a cerut personal declanșarea unei anchete prin care să se verifice dacă Daragiu și Lupovici au sau nu dreptate. „Vom cerceta dacă permisul lui Daragiu a fost reținut de agentul nostru pentru contravenție la regimul circulației și vom vedea dacă reclamantul are motive să se răzbune pe acesta și mai ales cine i-a învățat pe cei doi să se arunce pe mașina agentului. Vom verifica și dacă suspendarea dreptului de a conduce a fost luată legal și dacă a fost sau nu contestată în instanță această măsură de Daragiu. Vrem să știm dacă acest incident a avut loc la inițiativa lui Daragiu sau este altcineva în spatele acestei provocări”, ne-a declarat chestorul Vasile Vrabie, punînd într-o cu totul altă lumină incidentul de vineri după amiază. Vasile Vrabie spune că sînt multe semne de întrebare cu privire la acest eveniment și că sînt prea multe coincidențe: faptul că Daragiu era de față chiar cînd polițistul ieșea din parcare și că știe exact cîte beri ar fi băut acesta. „Agentului Hăisan i s-a luat probe pentru alcoolemie, iar rezultatele vor veni în cursul zilei de mîine (azi, n.r.). Pînă în prezent nu s-a dovedit că ar fi fapte penale comise de agentul Hăisan. În cazul în care se va dovedi că acesta a comis vreo infracțiune, noi ne vom declina competența în favoarea Pachetului de pe lîngă Tribunalul Bacău, singurul în măsură să dea un verdict în acest caz”, a precizat chestorul șef al Poliției.
Robert Hăisan a cerut șefilor lui ca reclamațiile lui Daragiu și Lupovici să fie verificate amănunțit și cît se poate de obiectiv. El intenționează ca la finalul anchetei să se adreseze Pachetului și să-i reclame pe cei doi pentru denunț calomnios. (Mirela ROMANEȚ, Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns