Reconsiderări

Colinde pentru un artist

Ștefan MUNTEANU

în urmă cu cîteva zile, mai exact pe 20 decembrie, cu ocazia împlinirii a 72 de ani de la nașterea sculptorului George Apostu, am fost martorul unei manifestări culturale de înaltă ținută. Acțiunea, ca parte a unui program mai amplu ce se întindea pe parcursul a două zile, s-a desfășurat sub egida Centrului Internațional de Cultură „George Apostu” și a fost coordonată de actorul Geo Popa, directorul acestei instituții. Este vorba de pelerinajul pe valea Zeletinului, pînă la Stănișești, acolo unde s-a născut marele sculptor. Au participat, ca invitați, distinși oameni de cultură, precum academicienii Constantin Ciopraga și Dumitru Popescu, scriitorul C. D. Zeletin, prof. univ. dr. Marin Aiftincă, criticii de artă Alexandra Titu, Constantin Prut și Valentin Ciucă, actorul Dionisie Vitcu, pictorul Ilie Boca, prof. dr. Ioan Mitrea ș.a.
Pentru cititorii care nu cunosc traseul trebuie spus că deplasarea către comuna Stănișești este destul de greoaie datorită stării deplorabile a drumurilor. Este adevărat că mai toate șoselele noastre sînt pline de gropi, însă cele din această parte a țării parcă nu au concurență. Cu toate acestea, răbdarea și curiozitatea pelerinilor și-au menținut tonusul maxim. în timp ce conducătorul auto se chinuia să ocolească marile gropi din șosea, cărturarii, bine dispuși, îmbinau spiritul artistic cu autoironia românească pentru a evidenția contrastul acestei realități cu perspectiva iminentei integrări europene.
în jurul orei prînzului am ajuns la Școala din Stănișești, unde am fost întîmpinați de săteni curioși, în frunte cu profesorul Gabriel Năstase, primarul comunei și cu profesorul Spiru David, directorul școlii. Stările emotive provocate acum au fost amplificate progresiv pe parcursul celor aproximativ trei ore, cît a durat șezătoarea. Din amplul program cultural voi extrage, în limitele spațiului tipografic, doar cîteva momente, în ordinea succesiunii, pe care trebuie, neapărat, să le evidențiez. Remarc, mai întîi, expoziția de fotografii din holurile școlii, privind viața și activitatea artistică a sculptorului George Apostu, expoziție realizată încă de anul trecut și lărgită acum, din inițiativa actorului Geo Popa, prin eforturile Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău. Impresionantă a fost, apoi, prestația învățătoarei Violeta Ionică, în calitate de animatoare a unui program artistic realizat de elevii școlii din Benești și în calitate de interpretă de muzică populară. De mare efect a fost și prestația actorului Dionisie Vitcu, cel care a atenționat adunarea că încă ne mai putem bucura ascultînd povestea „Amintiri din copilărie”. Mai mult decît impresionantă a fost, în derularea evenimentelor, intervenția academicianului Constantin Ciopraga, prin care a pledat, încă o dată, asupra responsabilității tuturor slujitorilor culturii române. în al cincilea rînd, dar numai în ordinea succesiunii, remarc lansarea, și cu această ocazie, a ultimului număr al revistei „Vitraliu” (anul XV, nr. 7-8, decembrie 2006), revistă ce există ca un periodic al Centrului Cultural Internațional „George Apostu”. Asupra acestui număr al revistei probabil că voi reveni, mai ales în ce privește ancheta pe care o supune atenției prin interogația: „Cum apreciați fenomenul cultural românesc în contextul european al culturilor și cum vedeți evoluția acestuia după aderarea Romîniei la Uniunea Europeană”? Deocamdată voi extrage din paginile revistei doar cîteva gînduri autorizate privind arta lui George Apostu. Constantin Prut: „O legătură organică cu arhiva profundă a fondului mitologic din ținuturile natale i-a asigurat peste tot o deschidere spre un teritoriu al stabilității și încrederii în destinul uman, care se sustrage incongruentului și derizoriului, pentru a-și impune, în limpezimea construcției solare, adevărul și frumusețea”; C. D. Zeletin: „Fiecare sculptură exprimă părerea de rău a cumpenei dintre veacul vechi, figurativ, și veacul nou, nonfigurativ. Privită în felul acesta, sculptura lui e o sculptură a nostalgiei, poziție afectivă atît față de spațiu, cît și față de timp”; Alexandra Titu: „Regăsim formulată, în arta lui George Apostu, o conștiință a puterii adînc înrădăcinate, dincolo de opțiunile explicite pentru soluții stilistice îndatorate unei culturi vizuale a formelor simple, reductive, a limbajului artei populare, cu ascendența sa arhaică care urma, cum am spus deja, în mod original, indicația lui Brîncuși, dar și experiența modului în care s-a născut și crescut, mediul țărănesc din Moldova de mijloc”; Valentin Ciucă: „Conștient că arheitatea are în substanța ei intimă o pilduitoare modernitate, sculptorul a decis de timpuriu că marea lecție a artei populare conține toate sugestiile necesare pentru formarea și evoluția unui artist modern”.
Adevărul este că, la întîlnirea cu sculpturile lui George Apostu, privitorul descoperă cu ușurință respectul, răbdarea și dragostea artistului pentru materialul prelucrat. Deși s-a angajat să inoveze limbajul sculpturii în arta contemporană, el nu a urmărit, în perspectivă estetică, raporturile formale ramificate, ci a fost preocupat să redescopere marile teme care trimit la nuclee semantice preformale. Dovedind naturalețe și simplitate, stăpînire de sine și înțelepciune, sculptorul nu se ambiționează să artificializeze, să impună forme străine materiei, ci, prin căutări spirituale, ajută lemnul, piatra sau marmura să-și reliefeze singure esența formelor și volumelor lor. Fără a fi ostentativ, discursul estetic practicat prin sculptură de George Apostu reușește să exprime plinătatea existențială a raporturilor fundamentale de viață. Filtrate de balast anecdotic, formele sculpturii sale slujesc performanța, aparent paradoxală, de a fi misterioase și expresive, în același timp. în întreaga sa carieră s-a situat programatic pe o poziție de valorificare a tradiției populare și a practicat o artă de contemplație, astfel încît marile lui teme de creație l-au urmărit toată viața. Se explică astfel de ce ciclurile lui tematice sînt centrate pe nuclee cu suport simbolic identificabil, precum: „Fluturii”, „Fructul soarelui”, „Maternitate”, „Tată și fiu”, „Crist” ș.a. De aceea s-a spus, pe bună dreptate, că experiența culturală a artistului a crescut în jurul ideii de înrădăcinare, de situare temeinică într-o filiație a maternității și a paternității. Și, desigur, în strădania de a recunoaște un principiu unificator, care să asigure echilibrul concepției și universului său artistic. Reușește astfel să se desprindă de canoanele stilului realist și, printr-un limbaj abstract cu mesaj creștin, contribuie la impunerea în arta contemporană a preocupării pentru redescoperirea subiectelor sacre, arhaice, intuind că tocmai acestea sînt tipologice, adică au deschidere către universalitate.
Avînd sentimentul răspunderii privind direcțiile de continuitate în cultura romînă, dar și conștiința misiunii sale în arta contemporană, George Apostu, în mod firesc, s-a raportat la opera lui Constantin Brîncuși pentru a-și defini propria-i identitate. Și o face cu succes, întrucît prin creația acestuia a înțeles corect rostul artei în sine și adevărul timpului său în artă. Fapt este că modelul brîncușian este asumat de George Apostu ca instanță mediatoare între cultura arhaică sensibilă la simbolic și mitic, pe de o parte, și concepția abstracționistă modernă în care semnul este separat de un conținut determinat, pe de altă parte. Rezultatul este că, asemenea lui Brîncuși, a reușit să aducă inovații în arta secolului trecut pornind de la simbolurile culturii populare, arhaice. Și acest adevăr este asumat ca premisă în majoritatea aprecierilor critice privind concepția estetică a sculptorului născut în ținutul băcăuan. Pentru toate acestea, sculptorul George Apostu merită să fie colindat cu sfiiciune de către toți iubitorii de artă, în vecii vecilor.ău a cumpenei dintre veacul vechi, figurativ, și veacul nou, nonfigurativ. Privită în felul acesta, sculptura lui

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!