Recurs la istorie

„… Opera unei minciuni îngrozitoare”

• cotropirea teritoriilor românești a fost însoțită și urmată de persecuții și crime

Expedițiile maghiarilor și însoțitorilor acestora i-au îngrozit pe români, slavi, germani, francezi, italieni, ca și pe bizantini. în fața pustiitorilor, distrugerilor și omorurilor, agresații și cei cumplit loviți s-au organizat, au rezistat și au obținut victorii contra năvălitorilor. Primii victorioși au fost germanii, în anii 917 și 933. Dar aceștia nu i-au potolit pe lacomii agresori. Lupta de rezistență a continuat. Prima mare victorie împotriva incendiatorilor Europei a fost obținută la 10 august 955 de către armatele germane conduse de Otto, rege între 936-962 și împărat între 962-973. Conducătorii religiei creștine au început să fie preocupați de atragerea maghiarilor la cultul practicat de ei.
După victoria obținută pe Lech, „au fost trimiși la unguri mulți misionari ai lui Hristos pentru a predica cuvîntul lui Dumnezeu și pentru a consolida credința creștină la aceștia”. Acțiunea Bisericii creștine, nedespărțită încă, a dat rezultate pozitive, deoarece populația autohtonă românească și slavă își exercita influența – nevăzută, dar permanentă, asupra rău-făcătorilor. „Geysa, dux eorum” a fost botezat de către Adalbert, episcopul de Praga. Rezultă în modul cel mai clar că fenomenul creștinării maghiarilor a început și s-a dezvoltat înaintea sfîrșitului primului mileniu după Hristos. Același demnitar al Bisericii creștine l-a botezat pe Ștefan, după ce mai primise o dată această taină, în anul 995, cu ocazia căsătoriei acestuia cu Gisela, principesă bavareză. Documentele nu confirmă prezența delegației trimise de Sfîntul Scaun, condus pe atunci de Silvestru al II-lea, care l-ar fi încoronat „rege” pe Ștefan I.
Informațiile documentare nu confirmă faptele imaginate de anumiți pseudoistorici, petrecute în anul 1000 și nici festivitățile nejustificate istoricește, organizate în anul 2000. Toate acestea sînt rezultatul unor acțiuni de falsificare și glorificare a unor fenomene care nu s-au petrecut aievea în acele vremuri.
Cercetători celebri ai documentelor scrise în latină în spațiul geografic panonic, de talia lui Garampi, au transcris numeroase pergamente care informează asupra românilor agricultori, meșteșugari vestiți, negustori, crescători de vite, viticultori, apicultori, producători ai băuturii specifice preparate din mei, a muncii celor ce scoteau sarea, aurul, argintul, prelucrătorii metalelor prețioase. Asemenea cărturari au relatat asupra existenței și circulației manuscriselor latinești pe întinsul Panoniei și Transilvaniei. Formațiunile politice și religioase erau considerate ca ale „panonienilor”. Concludent este faptul că au fost prezentate centrele a nouă episcopate creștine a căror activitate a fost continuă în aceste părți ale Europei. Activau în aceste zone mitropoliți și primați. Precizările scrise și descoperirile arheologice demonstrează continuitatea, organizarea și activitatea românilor pe vatra lor strămoșească înaintea sosirii resturilor maghiarilor și a inventatei etnii a secuilor.
Realitatea istorică ne-a îndemnat să acordăm credit cuvintelor scrise de istoricul maghiar Fenyes, care a apreciat: „Istoria maghiară este opera unei minciuni îngrozitoare… națiunea maghiară înseamnă doar domnia a 300 de magnați”, așa după cum autonomia teritorială secuiască reprezintă doar revendicarea cîtorva îmbogățiți și privilegiați de după evenimentele din decembrie 1989, care urmăresc permanentizarea favoritismului, a nedreptății, a inculturii, a înșelătoriei, a neadevărului, a inegalității și a politicianismului.
Luptele duse de Arpad împotriva românilor conduși de Menumorut, Gelu, Gyla au fost însoțite de omoruri și confiscarea proprietăților românilor, de transformarea în iobagi a multora dintre aceștia. Nu tactica, strategia și vitejia maghiarilor au asigurat victoria supra românilor, ci cruzimea lor în luptă și de după obținerea triumfului.
Rolul feudalilor germani și al slujitorilor catolici în ruinarea și distrugerea societății românești, care se deosebea tot mai mult de tendințele separatiste ale Bisericii creștine condusă de Sfîntul Scaun, a fost imens. Căsătoria lui Voicu (Vojk) cu Gisela, sora lui Henric al II-lea, de origine bavareză, a avut consecințe tragice pentru românii panonici și transilvăneni, bănățeni și maramureșeni. Conflictul lui Ștefan cu Koppany a fost sîngeros și a provocat victime. Procesul de unificare al Panoniei a fost realizat cu pierderea multor vieți omenești. Slujitorii bisericești occidentali, ca și cei locali, au avut un rol hotărîtor în înfrîngerea rezistenței celor ce se împotriveau creștinării maghiarilor. Ștefan I, sfătuit și îndemnat de ierarhii bisericii creștine, a fost necruțător cu oponenții creștinării maghiarilor.
Nedreptățile și omorurile săvîrșite de Ștefan I în folosul și triumful ierarhilor Bisericii creștine i-au adus beatificarea din anul 1083. Rămășițele triburilor maghiare nu constituiau o etnie omogenă. în Panonia, acestea i-au găsit pe români, slavi, germani, resturi sarmatice, hunice, vandalice, gepide, avare, pecenege, bulgare. înainte de invazia mongolă din 1241 au sosit în Panonia resturile cumane scăpate din fața dușmanilor acestora. Deosebirile etnice au fost dublate de cele religioase, opozante creștinismului. Chiar și în interiorul comunităților creștine se manifestau neînțelegeri și lupte promovate de patriarhii Romei și Constantinopolului. Sfătuit, îndemnat și susținut de Sfîntul Scaun, ca și de feudalitatea germană, Ștefan I a pornit împotriva lui Gyla, apoi a lui Ahtum, pe care i-a biruit, i-a dus în prizonierat, apoi au fost uciși și le-au confiscat bunurile pe care le-au dona, apoi, cu mărinimie ierarhilor care lucrau în numele Sfîntului Scaun. în cetatea de pe Mureș funcționau o mănăstire și un centru episcopal ortodox. Bunurile și valorile acestora au fost confiscate și donate ierarhilor dependenți de Sfîntul Scaun. Orașului de pe Mureș i s-a schimbat toponimul în Cenad, în vederea ștergerii din memoria oamenilor a oricărei urme de existență a românilor în Panonia și Transilvania. Procedeul a fost continuat și dezvoltat cu înverșunare pînă la 1918, apoi a fost încetinit pînă în 1940 și reluat cu succes și accentuat după 1989. Parlamentul, Președinția și Guvernul României din perioada stăpînirii pesediste au ridicat la rang de lege maghiarizarea toponimiei românești din pretinsa „Țară a Secuilor”, teritorii pe care pînă în secolul al XIII-lea au existat numeroase așezări rurale și urbane românești. Dispariția acestora n-a fost decît rezultatul secuizării și maghiarizării prin mijloacele barbariei săvîrșite asupra românilor acestei părți din pămîntul românesc, de către autoritățile administrative, militare, judecătorești, politice ale statului nobiliar maghiar, austriac, austro-maghiare și cele eclesiastice catolice și calvino-luterane. (Prof.dr. Dumitru ZAHARIA)tei etnii a secuilor.
Realitatea istorică ne-a îndemnat să acordăm c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!