Recurs la istorie

Pămîntul – ca o vîlvătaie!…

• 1907 – „din primăvară pînă-n toamnă” în cuprinsul județului Bacău

Izbucnită în părțile nordice ale Moldovei, răscoala țăranilor din primăvara de foc 1907 s-a extins cu mare rapiditate în județele Botoșani, Dorohoi, Suceava, Neamț, Roman, Iași, Tutova, Tecuci, Putna, în cele ale Munteniei și Olteniei, provocînd puternice ecouri și în rîndurile românilor din Transilvania, Basarabia, Bucovina, ca și în mai multe state din Europa.
Pe teritoriul județului Bacău – așa cum informează documentele timpului – marea proprietate stăpînea mai mult de 220.000 ha pămînt din cele 411.318,90 ha, cît cuprindea întreaga suprafață a unității administrative de atunci.
Răscoalele țărănești din această parte a României s-au manifestat în mod necoordonat, cu intensitate diferențiată, datorită absenței unei forțe coordonatoare de organizare și de conducere. Lipsiți de pămîntul necesar, exploatați și înșelați de proprietari și arendași, amăgiți de primari, jefuiți de perceptori, constrînși de jandarmi să presteze muncile și obligațiile ce li s-au impus prin „legile tocmelilor agricole” sub amenințarea foametei și a ruinării gospodăriilor proprii, locuitorii așezărilor rurale din județ s-au răsculat pentru a obține pămînt, dar și pentru înlăturarea nedreptăților la care erau supuși, a inculturii, obscurantismului, bolilor care semănau moartea în rîndurile lor.
Semnalul răscoalelor și al luptelor a fost dat de locuitorii din Buhuși, Costișa, Valea lui Ion, Blăgești în zilele de 4 și 5 martie 1907. Atunci s-au răzvrătit „lucrătorii, agricultorii, locuitorii de profesie lutași” din Buhuși, extrem de agitați și revoltați, care, după ce s-au întîlnit cu răsculații de la Costișa, au început devastările asupra proprietăților moșierești. La prima întîlnire cu forțele represive – din 5 martie 1907, răsculații au adresat soldaților chemarea de a nu se trage asupra cetelor de nemulțumiți, deoarece ei luptă „pentru a le da și lor pămînt”. La 6 martie 1907 Buhușiul a cunoscut manifestarea deplină a spiritului revoluționarilor de aici și al țăranilor de la Costișa. Acestora li s-au alăturat nemulțumiții și răzvrătiții din Blăgești.
în seara aceleeași zile, țăranii din Valea lui Ion, uniți cu cei de la Blăgești, au atacat conacul arendașului Lăscărache. Miercuri, 7 martie 1907, au sosit forțele represive. Acestea i-au atacat pe răsculați cu violență și cruzime. Gloanțele trase, cumpărate de stat cu banii încasați de la plugari, au făcut să fie sfîrșită viața mai multor răzvrătiți, înfometați și prost îmbrăcați.
în arhiva Parohiei ortodoxe Blăgești stă scris: „9 martie 1907, Ioan Boatcă, de 7 ani, mort din cauză că atingînd pe soldați, cu ocazia răzvrătirii, a fost rănit alaltăieri și mort ieri; Neculai D. Sandu, 56 ani (text identic), mort la 7 martie a.c., pe la orele 3 după-amiază; Iordachi Apostu, 26 de ani… din Blăgești; Dumitru Mihăilă, 34 de ani, din Valea lui Ion…; Ștefan Galbenu, 44 ani, din Valea lui Ion…; 20 martie 1907, „actul de moarte a lui Alexandru Lipovanu, decedat în spitalul din Bacău la 19 martie, cauza „plagă primită prin armă de foc”.

Comuna Blăgești avea atunci peste 354 familii și mai mult de 1.430 de locuitori. Din rîndurile acestora au fost omorîți șase oameni din ordinul autorităților statului român, care nu apăra și nici nu ocrotea viața cetățenilor pe care îi guverna. Cruzimea și sălbăticia demonstrată la Blăgești și Valea lui Ion nu i-au înspăimîntat pe locuitorii satelor județului Bacău, așa cum sperau proprietarii, arendașii și autoritățile statului, care se autoconsiderau – ca și guvernanții zilelor noastre – stăpîni ai poporului român, harnic, înțelept și onest, dar nu îndelung răbdător. Locuitorii din Hemeiuși, Gîrleni, Mărgineni, Berești-Bistrița, Lespezi, Ciumași, Racova și-au exprimat „prin petiții” adresate primarilor, arendașilor, proprietarilor, ministerului voința de a intra în posesia pămîntului strămoșesc răpit de proprietarii contemporani și înaintașii acestora. Armata a intervenit și aici. I-a arestat pe cei mai „răzvrătiți”, i-a transportat la Bacău, i-a ținut arestați, i-a eliberat înspăimîntați și „pacificați”. Forța nu putea asigura liniștea oamenilor lipsiți de legi și drepturi egale.
Cu deosebită intensitate s-a manifestat răscoala la Comănești, Brusturoasa și Dărmănești. Proprietățile Știrbei și Ghica au fost tulburate de răzvrătirea locuitorilor acestor sate, care au provocat „mari temeri” prin voința lor de a impune dreptatea. Multă îndrăzneală și curaj au dovedit și sătenii din Berești-Tazlău, Strîmba, Cleja, Somușca, Sascut, Luizi Călugăra, Valea Seacă, Parincea, Plopana, ca și din alte așezări aflate pe Berheci, Trotuș, Tutova, Zeletin. La Buciumi și Răcăuți, răsculații au folosit mijloacele tradiționale de mobilizare și organizare – trîmbița și clopotul bisericilor. Un document contemporan cu evenimentul a consemnat pentru eternitate: „cu ochii ieșiți din orbite, vineți la față, disperați cu desăvîrșire”, răsculații din Răcăuți și Buciumi, după ce l-au obligat pe preot să tragă clopotele, într-un număr considerabil s-au deplasat la primărie, unde „au făcut manifestație silind administrația să trimită ministrului o telegramă prin care au cerut să li se dea pămînt”. Aceștia, aflați în fața primăriei, au strigat: „pămînt sau moartea”. Disperarea lor era cumplită. în același timp, îl acuzau pe preot pentru darea în antrepriză a lumînărilor, pe învățător pentru amenzile școlare, autoritățile statului pentru neascultarea nevoilor acestora, administrația moșiei Onești pentru scumpirea arendei pămîntului de arat și a imașului necesar pășunării vitelor. Taxa de 5 lei a fost apreciată „ca o mare plagă căzută asupra lor”.
Acuzațiile lor erau corecte și justificate, dar neascultate. în întinsul județ al Bacăului flăcările răscoalei din 1907 s-au extins cu o uimitoare rapiditate de la Buhuși – Blăgești la Podu Turcului, de la Brusturoasa – la Comănești la Plopana. Sătenii, în marea și cumplita lor luptă, n-au fost singuri. Lor li s-au alăturat învățătorii și preoții satelor, elevii de la liceul care funcționa în capitala județului, unii muncitori din Buhuși. Autoritățile statului s-au folosit de autoritatea unor preoți și i-au forțat pe unii dintre aceștia să participe efectiv la activitatea de „liniștire a satelor”. Regele Carol I a răsplătit prin medalii eforturile acestora.
Răscoala țăranilor români, desfășurată în anul 1907, a demonstrat că aceștia au păstrat conștiința prezenței lor pe teritoriul pe care s-au format ca neam, moștenit de la vrednicii și civilizații traco-daci, și-au păstrat glia strămoșească numai printr-o luptă crîncenă și permanentă cu teribilii vecini, care în mod permanent s-au străduit să-l supună, să-l exploateze, să-l jefuiască.
A trecut un secol de la marea și cumplita răscoală din 1907, eveniment care a demonstrat marea capacitate și energie a țărănimii române de a lupta pentru cauza progresului ei și a întregului popor român. Dar guvernanții de azi, asemeni celor din trecut, nu se preocupă de soarta acestor oameni care prin munca lor asigură hrana întregului popor. Aceștia muncesc și trăiesc în condiții grele și nu se pot bucura de binefacerile civilizației contemporane. Cît va mai dura această stare de lucruri în România? (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)in Bacău la 19 martie, cauza „plagă primită prin armă de foc”.

Comuna Blăgeșt

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!