Recurs la istorie

„O mare fierbere” printre săteni!

• preotul Al. Tăbăcaru și evenimentele din martie 1907 petrecute în cuprinsul parohiei conduse de el

în colecția de documente de la Arhivele Naționale Bacău se păstrează un important și deosebit de interesant raport adresat Protoeriei Bacău, întocmit de către cel ce avea responsabilitatea Parohiei Fântânelele, la 22 noiembrie 1907: preotul Al. Tăbăcaru, tatăl pedagogului și filosofului băcăuan Grigore Tăbăcaru. Raportul de înaintare a „Memoriului asupra răscoalelor țărănești din 1907” a arătat că în cuprinsul acestuia „se poate vedea lămurit cum s-a petrecut acest dezastruos eveniment în această localitate, cum subsemnatul am luat parte activă la oprirea sau înăbușirea și cauzele sau elementele care erau să contribuie la răscoală”.
Parohul „Fântânelelor” a fost o persoană publică ce s-a situat în mijlocul participanților la răzmerițe, determinați de cumplita sărăcie și mizerie în care trăiau. Fraza de început a documentului pune în evidență influența exercitată asupra locuitorilor din Lespezi și întrega comună Fântânele, cu centrul la Hemeiuși, ca și de evenimentele petrecute în comuna Blăgești, satul Valea lui Ion. „în comuna Fântânele -, scrie autorul – „nu se știa nimic pînă în momentul izbucnirii răscoalei din Blăgești, Valea lui Ion, acest județ”, despre aceste evenimente. „După aceia, au început a se auzi murmure printre locuitori despre răscoale, însă fără vreo manifestație ostilă, ci numai în mod consultativ, făcîndu-se fel de fel de planuri, cum ar lua și ei pămînt de la proprietar, căci arendașul ține pămîntul ieftin și lor li-l dă scump”. Rezultă clar că oamenii acestor sate nu erau informați asupra izbucnirii și desfășurării răscoalei. Locuitorii comunei Hemeiuși, ca și cei ai altor sate, erau lipsiți de pămîntul necesar obținerii hranei zilnice, deoarece le fusese răpit de proprietari, și astfel erau nevoiți să lucreze pe moșia prințului Schomburg-Waldenburg, care avea o suprafață totală de 9 009 ha și 66 ari, din care peste 4759 ha pădure, 2473 ha arătură, 1050 ha suhaturi și luncă, 450 ha fînațuri. Un astfel de proprietar arenda moșia unor oameni hapsîni, străini de neam, dar grijulii pentru agoniseala unor venituri cît mai mari prin exploatarea și înșelarea sătenilor români.
Oamenii Fântânelelor își păstrau calmul, dar își manifestau nemulțumirile împotriva asupritorilor. Parohul de Fântânele, după ce a aflat despre gîndurile și preocupările enoriașilor săi, i-a convocat în prima duminică a lui martie 1907, la Biserica din Hemeiuși, pe gospodarii nemulțumiți, le-a ținut o predică după terminarea slujbei, în care a prezentat cele cunoscute de el asupra mersului răscoalei, „demonstrîndu-le drepturile de proprietate ale fiecăruia și sfătuindu-i să fie liniștiți, să nu se iee după cei răi și după zvonurile cele rele, ce au venit ca o pestilență asupra țării noastre, ci să aștepte liniștiți și în pace”, deoarece guvernanții aveau să ia măsuri de îmbunătățire a soartei lor. Promisiuni ce s-au dovedit deșarte.
După aceasta, a avut o întrevedere cu administratorul proprietății Fântânelele. Acesta i-a comunicat vești rele asupra stării de spirit a locuitorilor catolici din Lespezi, care erau cuprinși de „o mare fierbere” și aveau de gînd să vină „incorpore, la primărie, spre a cere pămînt și a face răscoală”. Arendașul l-a rugat pe paroh să fie la primărie în ziua în care se vor prezenta acolo cei de la Lespezi „spre a interveni printre locuitorii din Hemeiuși să nu se alieze” cu cei din satul vecin. Administratorul a comunicat primarului comunei starea de spirit a locuitorilor respectivi. Acesta i-a anunțat pe prefectul județului și pe primul procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul județului Bacău. Autoritățile în cauză au trimis forțele militare și jandarmeria către comuna Hemeiuși. în ziua de 9 martie 1907 sătenii din Lespezi au venit în masă la primărie. Ajunși la fața locului, cei în cauză au observat pregătirile făcute contra lor. în asemenea condiții, ei au mărturisit că au venit numai „pentru a face petițiune la proprietate și la minister, spre a li se da pămînt”.
Preotul Tăbăcaru, prezent la datoria sa de slujitor pașnic, i-a sfătuit și i-a îndemnat pe credincioșii ortodocși să nu urmeze „puhoiul” de catolici. Nu toți i-au dat ascultare. Locuitorii revoltați „au murmurat, iar alții m-au apostrofat, că ce caut eu între dînșii și că eu țin cu proprietarul și arendașul”. Insistențele preotului au provocat retragerea ortodocșilor și a catolicilor de la Primăria Hemeiuși „după facerea petițiunilor, fixînd termen de 8 zile pentru răspuns la revendicările lor. Plecarea acestora a fost determinată și de sosirea unei companii de soldați”, care a staționat aici „mai mult timp la casele proprietății și arendășești”.
Cu toate acestea joi 15 martie s-au adunat la primărie ortodocșii și catolicii „după răspuns”. Reprezentanții proprietății și arendașului au comunicat sătenilor că „vor da pămînt arabil mai ieftin cu 50 bani prăjina, iarba cu 80 bani, vite la suhat mai ieftine cu 20 lei în loc de 26, și alte făgăduinți, numai să fie liniște”. Preotul Alexandru Tăbăcaru a avut un rol important în a-i determina pe proprietar și arendaș să dea satisfacție revendicărilor sătenilor, ortodocși și catolici, care au acționat solidari în formularea revendicărilor și susținerea acestora. Mărturia, scrisă de el însuși: „…am stat și eu împreună cu reprezentanții moșiei și am stăruit din toate puterile” pentru satisfacerea cererilor prezentate de locuitorii ortodocși și catolici – este concludentă asupra rolului său. Unii nu s-au declarat satisfăcuți cu cele obținute. Căpeteniile acestora au fost luate de armată, din dispoziția prefectului Radu Porumbaru, a primului procuror. La Parchetul din Bacău, cei în cauză au stat o noapte. Reveniți acasă a doua zi, aceștia n-au mai manifestat nemulțumirile din zilele precedente. Arestarea lor i-a înfricoșat și i-a „pacificat”.
Parohul „Fântânelelor”, Alexandru Tăbăcaru, a avut un important rol în potolirea revoltaților din comuna Hemeiuși, prin satisfacerea cererilor drepte adresate de sătenii răsculați în martie 1907. Datorită lui, revendicările au fost rezolvate fără vărsare de sînge și morți. (Prof. dr. Dumitru ZAHARIA)nele, după ce a aflat despre gîndurile și preocupările enoriașilor săi, i-a convocat în prima duminică a lui martie 1907, la

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!