Recurs la istorie

Interese dejucate

* O hotărîre a Divanului Domnesc al Moldovei

în cursul anului 1814 Giuseppe Berardi – prefectul misiunilor franciscane-conventuale din Moldova, a adresat Propagandei Fide un raport în care a precizat că pe cuprinsul diocezei Bacău funcționau zece parohii catolice, conduse de un prefect italian, nouă administratori – din care șase erau italieni, doi maghiari și un polon. Numărul enoriașilor ajunsese la o cifră cuprinsă între 23.000 – 24.000 de persoane.
Cu cîțiva ani mai înainte Sfîntul Scaun numise, fără consimțămîntul Curții Imperiale din Viena, drept episcop de Bacău pe Bonaventura Carenzi. După îndeplinirea formalităților de rigoare noul numit a plecat spre sediul diocezei sale în ianuarie 1809. Ajuns în capitala Austriei, episcopului nu i s-au întocmit formele de plecare. Cauzele atitudinii imperiale au fost prezentate cardinalului Propagandei Fide printr-un raport al nunțiului apostolic, arhiepiscopul de Viterbo, în care a precizat că: „pentru viitor, vor prevala interesele imperiale” în stabilirea persoanei care urmează să fie numită episcop la Bacău. La Roma, documentul a fost apreciat ca unul care avea să ducă la prăbușirea episcopului Carenzi. Demnitarul de Bacău a fost reținut în Viena pînă în momentul în care Raab, agentul imperial în Iași, a comunicat autorităților imperiale punctul său de vedere în favoarea lui Giuseppe Bonaventura Berardi, prefectul misiunilor. Invitat la Viena, Raab a fost informat că împăratul acceptase „solicitarea” Sfîntului Scaun de a fi protector al catolicilor și slujitorilor acestora care trăiau în Moldova. în august 1814 Berardi a fost invitat la sediul Agenției Austriei din Iași, unde a aflat noutățile asupra situației sale juridice, deși nu erau încă reale. După aceasta, Raab și Berardi s-au prezentat la domnul țării, Scarlat Callimachi, căruia i-au făcut cunoscute hotărîrile imperiale. Domnul Moldovei n-a depășit limita atribuțiilor sale, stabilite de suzeranul său, sultanul otomanilor. El nu putea aproba și nici respinge hotărîrile aprobate la Viena, dar a solicitat interlocutorilor să transmită informarea corectă asupra problemei la Poartă. Noutatea depășea acordurile internaționale valabile.
între timp, domnul Moldovei a convocat, prin președintele instituției, Divanul Domnesc și a raportat situația la Poartă, precizînd că împăratul habsburg și-a asumat rolul de „protector” al catolicilor din Moldova printr-o hotărîre unilaterală, fără nici un fel de respect față de cea anterioară adoptată de sultan, prin care confirmase Poloniei asemenea rol, înaintea păcii de la Carlowitz.
Diplomația franceză, care obținuse asemenea rol de la Poartă, a reacționat împotriva Austriei, fapt ce a complicat raportutrile internaționale. Mitropolitul Moldovei a convocat boierii divăniți pentru data de 9 decembrie 1815; Berardi a plecat la Viena, în vederea primirii rangului de episcop, deoarece Carenzi demisionase și se mulțumise cu rolul de vicar al unei parohii din Umbria. Politica imperială triumfase.
în timpul călătoriei lui Berardi către Viena s-au desfășurat lucrările Divanului sub președinția mitropolitului Moldovei, Veniamin Costache. Mitropolitul cunoștea perfect mașinațiunile lui Metternich și ale împăratului, în scopul îndepărtării misionarilor italieni și înlocuirii acestora cu alții de origine maghiară, negînd astfel autohtonia și românitatea catolicilor moldoveni pentru realizarea maghiarizării catolicilor. în aceste condiții, de țară ciuntită de austrieci și ruși, de amenințarea austriacă de a-i înlocui pe slujitorii italieni cu cei maghiari, membrii Divanului au studiat documentele, cronicile țării, listele demnitarilor catolici și au ajuns la concluzia corectă că n-au existat pe teritoriul Moldovei episcopi catolici aleși de enoriașii respectivi, care să dispună de sedii și catedrale. Conducerea instituției reprezentative moldovenești a analizat momentul numirii și al sosirii episcopului Quirini la Bacău, dar cu foarte mare întîrziere. Situații similare s-au petrecut cu toți episcopii de Bacău. Aceștia stăteau în Polonia, unde-și primeau drepturile materiale pentru rangul obținut. Din cînd în cînd, demnitarii solicitau aprobarea domnilor țării pentru efectuarea unor servicii trecătoare credincioșilor în cauză, iar după terminarea oficiilor se duceau la sediul din Polonia. în anul 1752, prin brevă papală, sediul episcopal a fost stabilit definitiv în Polonia. După moartea lui Petru Dominic Karwosiecki, ultimul episcop numit de regele Poloniei, în 1789 – pînă către finele anului 1808, sediul episcopal Bacău a fost vacant, iar Carenzi (1808-1815) nu și-a putut exercita atribuțiile. Timp de un sfert de secol românii catolici din Moldova au fost lipsiți de sprijinul unui astfel de demnitar datorită preocupărilor imperiale de a impune misionari maghiari, care aveau obligația de a vorbi numai limba maghiară în toate împrejurările, dar și să folosească literatura religioasă tipărită în această limbă. Perspectiva maghiarizării unor astfel de români, a modificării conștiinței lor în sensul că aparțin „marii și nobilei națiuni maghiare” reprezenta o primejdie dintre cele mai mari, iar reprezentanții Moldovei au procedat corect.
Sesizînd scopul organizării și funcționării Episcopiei catolice Bacău, care nu era altul decît „cel al atragerii acestei națiuni la dogmele ritului catolic”, demnitarii Divanului Domnesc al Moldovei i-au raportat lui Scarlat Callimachi că „nu poate fi acceptat și recunoscut episcopul catolic de Bacău” și l-au rugat să transmită Porții și Curții de la Viena decizia lor. (Prof.dr. Dumitru ZAHARIA)ă reale. După aceasta, Raa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!